Campanie pentru prevenirea cancerului de col uterin, derulată și în școli

Directia de Sanatate Publica- DSP BotosaniDirecţia de Sănătate Publică Botoșani derulează o campanie de prevenţie a cancerului de col uterin, în condiţiile în care, spun medicii specialişti, depistată precoce, această boală este tratabilă şi vindecabilă 100%. Numărul botoșănencelor care au efectuat gratuit testul Babeş – Papanicolau este tot mai mic.

Am luat legătura cu cabinetele şcolare, cu rugămintea ca medicii să prezinte profesoarelor dar şi elevilor detalii despre aceste boli, pentru ca mai apoi ei să meargă acasă, în comunităţi, să informeze mamele, surorile, cunoştinţele. Doamnele trebuie să fie informate în privinţa acestei boli. Acest test este foarte important pentru sănătatea oricărei femei, el poate preveni această firmă de cancer tratabil în formă incipientă”, spune Angelica Straticiuc de la Compartimentul de Promovare a Sănătăţii din Direcţia de Sănătate Publică.

like facebookFormularul trebuie completat la medicul de familie şi cu el pacientele se prezintă la maternitate în această campanie de depistare a cancerului de col uterin.

Urmează ca femeia să se prezinte la un centru de recoltare, iar medicul anatomo-patolog interpretează lama recoltată de la femeia respectivă. În marea majoritate a cazurilor, incriminat în apariţia cancerului de col uterin este virusul Human Papiloma Virus, pentru care astăzi este vaccinul anti-HPV„, a declarat medicul Cornel Saradan, de la Compartimentul de Promovare a Sănătăţii din DSP.

În anul 2016, doar 914 femei au făcut testul Babeş Papanicolau, în condiţiile în care în anul anterior, numărul testelor procesate a depăşit 1.500. Medicii recomandă totodată și vaccinarea fetițelor împotriva cancerului de col uterin.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *