Faptul că principala cauză a reculului PNL la ultimele alegeri a fost (și este, evident!) lipsa unui lider autentic, inteligent și carismatic nu este pentru nimeni un secret. Și la nivel central dar și la nivel local, liberalii au avut în frunte persoane nepotrivite a căror linie de orizont s-a confundat cu dorința de a ocupa o funcție de demnitate publică și cam atât. Această lipsă de … penurie de lideri a condus la o soluție bizară pe care unii dintre vechii liberali au avansat-o în spațiul public, disperați probabil de perspectiva sumbră a alunecării partidului pe același tobogan de pe care a ieșit din scenă PNȚCD-ul și anume, unirea cu ALDE Tăriceanu, la pachet desigur cu …”ungerea” fostului premier în funcția supremă a PNL.
Despre Călin Popescu Tăriceanu ca om, nu spun nici de bine nici de rău pentru că nu îl cunosc. Posibil să fie un uncheș sfătos și tare de treabă. Ca bărbat, pot spune că ar fi un … model râvnit de agențiile matrimoniale. Ca om politic însă, sunt multe de spus. În primul rând, oamenii de dreapta nu trebuie să uite de ”mariajul” contra firii pe care acesta l-a … consumat cu PSD-ul între anii 2006 – 2008 când, din ambiția de a-l lucra pe Băsescu (alt personaj de tristă amintire, prezent și el la fel ca și CPT, în prim-planul vieții politice actuale) s-a băgat în pat cu dușmanul tradițional al galbenilor – PSD – fiind dispus la orice perversiune i se propunea. În urma acestui act de prostituție politică, mulți liberali de calibru s-au retras cu pași mărunți din linia întâi, locul lor fiind urgent luat de coioții tineri pe care fostul manechin de la APACA i-a cocoțat prin diverse funcții înalte, neținând cont că necopții ariviști nu aveau alt gând decât îmbogățirea peste noapte, prin orice fel de mijloace, de cele mai multe ori ilicite și imorale. Urmarea acestor promovări iresponsabile a fost deschiderea pentru procurori a unui front de lucru mai ceva ca vestitul Focșani-Nămoloasa-Galați.
Adomniței, Chiuariu, Olteanu, David fost Troacă și alți câțiva ca ei și-au rupt ireversibil gâtul … politic! Și văzând el, multisoțul Călin că o mulțime de râme și parveniți așa-ziși liberali nu prea s-au sinchisit de compromisul copulativ cu PSD-ul făcut timp de o jumătate de mandat, s-a hotărât să permanentizeze, chiar să legalizeze o relație cu partidul care, prin definiție este dușmanul numărul unu al fiecărui liberal de bună credință. Ce dacă a făcut o mică piruetă de la dreapta taman la stânga? Nu au mai făcut și alții? Victor Ciorbea, de exemplu sau Mugur Ciuvică (pentru cei care au uitat, avocatul ”populimii” a fost premier din partea PNȚCD iar ”hămăitorul” de la Antene a fost consilierul prezidențial al lui Emil Constantinescu). Sau Petre Roman (primul premier al lui Iliescu, devenit de câțiva ani mare liberal!) sau alți și alți ”târfălăi” politici. Că din ăștia, nu duce lipsă draga noastră țărișoară!
Dacă la portretul schițat mai sus adăugăm și gafele de ageamiu politic sau unele declarații publice naive și prostești demne de consemnat în Academia Cațavencu, obținem o fotografie color completă a politicianului expirat și … neinspirat care este Călin Popescu Tăriceanu. Or, o cocoțare a lui pe fotoliul galben cu numărul unu l-ar transforma cu siguranță în groparul PNL-ului. Și nu cred că de un asemenea lider cu trăsături de râmă galbenă înroșită la ciunga stângă are nevoie dreapta românească …
Toni draga, analiza ta nu este deloc completa, ci facuta de pe pozitii strict liberalo-provinciala. Adevarul este ca Romania a avut parte de conducatori lipsiti de patriotism, motiv pentru care a ajuns un spatiu continuu jecmanit de marile companii europene. De altfel, fiind lipsit de principalele atuuri economice strategice( resurse energetice, minerale, ba chiar si apa este ,,data”). lupii tineri au ,,tras” si ei cit au putut pentru imbogatire personala – vazind ca asta ne este soarta harazita de conducatori aflati la limita dintre tradare a poporului roman si prostie( Nu se stie care este, de fapt, realitatea). Mai sunt citeva aspecte prezentate de tine cam nerealist:a) in general, in logica europeana, partidele politice ar trebui sa se afle in concurenta si confruntare politica, in nici un caz in dusmanie ( dusmania fiind o practica mai mult decit prosteasca in Romania); b) Tariceanu nu poate fi expirat de vreme ce o suma de cetateni apreciaza pozitia sa politica si consistenta ideilor sale, spre deosebire a ,,boarea” numita Turcan. Sa fim seriosi!