În perioada 26 ianuarie – 3 februarie, în toate unitățile de învățământ preuniversitar din județul Botoșani, inspectorii școlari ai Inspectoratului Școlar Județean Botoșani vor efectua o inspecție tematică având ca scop verificarea încheierii situației școlare pentru semestrul I, anul școlar 2016 – 2017.
Obiectivele prioritare ale controlului sunt: respectarea procedurilor de încheiere a situațiilor școlare semestriale; respectarea procedurilor de acordare a sancțiunilor; respectarea procedurilor privind transferurile elevilor; verificarea realizării măsurilor de remediere a disfuncțiilor constatate în inspecțiile tematice anterioare; acordarea consilierii necesare pentru asigurarea unui management eficient
Se vor purta discuții cu conducerea unității de învățământ, cadre didactice, personal didactic auxiliar și elevi și vor fi verificate documentele școlare.
Un accent deosebit va fi pus asupra monitorizării frecvenței și a comportamentului elevilor, potrivit unui comunica al IȘJ.