Cadrele didactice care predau religia în școli, dar și cele care doresc să predea această disciplină au nevoie de binecuvântare din partea mitroplitului Moldovei și Bucovinei, Înalt Prea Sfințitul Teofan.
„Arhiereasca binecuvântare” va fi acordată candidaților din județele componente ale Arhiepiscopiei Iașilor, în municipiile reședință de județ, în cadrul unei comisii formată din reprezentantul Centrului eparhial Iași, inspectorul de specialitate pentru disciplina religie și un metodist, după următorul program:
- Iași: luni, 6 martie, Colegiul „Sf. Nicolae” (Iași, str. Agatha Bârsescu nr. 9), ora 10.00;
- Botoșani: marți, 7 martie, sediul Protopopiatului Botoșani, ora 10.00;
- Piatra Neamț: miercuri, 8 martie, sediul Protopopiatului Piatra Neamț, ora 10.00.
Candidații laici, care solicită binecuvântare, vor susține un examen psihologic compus dintr-o parte scrisă și un interviu, în urma căruia se va elibera un aviz psihologic.
Acte necesare pentru obținerea arhiereștii binecuvântări pentru predarea disciplinei Religie ortodoxă (titularizare suplinire) și pentru obținerea definitivării în învățământ și gradelor didactice, disciplina Religie ortodoxă:
I. Profesori:
- Cerere adresată Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan;
- CV-Europass;
- Recomandare paroh din parohia de domiciliu;
- Recomandare de la preotul paroh al parohiei pe raza căreia se află școala unde a predat în ultimul an;
- Memoriu de activitate pentru ultimul an școlar vizat de directorul unității școlare și de șeful de cerc pedagogic.
II. Profesori de la Seminariile/Liceele Teologice:
- Cerere adresată Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan;
- CV-Europass;
- Recomandare paroh din parohia de domiciliu;
- Memoriu de activitate pentru ultimul an școlar vizat de directorul unității școlare.
- Acordul scris al directorului Seminarului/Liceului Teologic unde dorește să aplice.
III. Absolvenți care au studiat la Facultatea de Teologie „Dumitru Stăniloae” din Iași:
- Cerere adresată Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan;
- CV-Europass;
- Recomandare paroh din parohia de domiciliu;
- Recomandarea spiritualului facultății de teologie.
IV. Absolvenți în alte centre universitare din cuprinsul Patriarhiei Române:
- Cerere adresată Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan;
- Diploma de licență și foaia matricolă, copie xerox;
- Documentul prin care s-a acordat binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan pentru efectuarea studiilor de teologie în cadrul altor facultăți din cadrul Patriarhiei Române (Dacă acest document nu poate fi disponibil în original, este valabilă și o copie, dar însoțită de un memoriu, din partea candidatului, referitor la contextul care a determinat absolvirea respectivei facultăți de teologie.);
- Recomandarea Decanului și a îndrumătorului de an, prin care să se sublinieze calitățile pedagogice ale candidatului, conduita sa ireproșabilă, implicarea în activitatea misionară a Bisericii pe parcursul studiilor.
- CV-Europass;
- Recomandare paroh din parohia de domiciliu, iar dacă a mai predat în ultimul an, și recomandarea de la preotul paroh al parohiei pe raza căreia se află școala;
- Recomandare de la duhovnic
V. Preoți:
- Cerere adresată Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan;
- CV-Europass;
- Recomandare protopopiat;
- Memoriu de activitate pentru ultimul an școlar vizat de directorul unității școlare și de șeful de cerc pedagogic;
- Raport privind activitatea catehetică desfășurată în parohie, vizat de protopop și de responsabilul pentru cateheză la nivel de protopopiat.
One thought on “Profesorii de religie au nevoie de binecuvântarea mitropolitului pentru a putea preda. Ce condiții trebuie îndeplinite!”