O mănăstire din judeţul Botoşani va face, în perioada imediat următoare, angajări. Este vorba de Mănăstirea Coşula care va angaja personal neclerical, mai exact de cinci persoane care se vor ocupa de îngrijirea complexului recent reabilitat.
Posturile vor fi finanţate de la bugetul Consiliului Judeţean, înfiinţarea lor fiind obligatorie în baza contractului de finanţare a lucrărilor de modernizare a Mănăstirii Coşula.
Prin proiectul european s-a prevăzut crearea a nouă posturi permanente, patru dintre acestea fiind ocupate în 2016 şi cinci urmează să fie ocupate în 2017.
Neangajarea personalului prevăzut în proiect ar putea atrage, susţin reprezentanţii Consiliului Judeţean, corecţii financiare.
Hotărârea privind suplimentarea numărului de posturi de la Mănăstirea Coşula va fi inclusă pe ordinea de zi a şedinţei ordinare a lunii ianuarie a Consiliului Judeţean