Secţia de ortopedie a Spitalului Judeţean s-a aglomerat în ultimele zile, după ce mai mulți botoşăneni au căzut pe gheață și au suferit diverse fracturi. Numai în ultimele două săptămâni s-au prezentat la Unitatea de Primiri Urgente 76 de persoane cu fracturi, 36 dintre acestea necesitând internare.
Potrivit reprezentanților Spitalului Județean, alți 33 de botoșăneni s-au prezentat cu entorse, însă, din cauza gerului, au fost și opt persoane cu degerături.
”Toate cele opt persoane cu degerături, cu vârste între 34 și 64, au rămas internate”, a declarat Ștefan Bercea, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean.