Botoșăneni puși pe drumuri de primării pentru adeverințele de la AJPIS

ajutoaresocialeBotoșănenii care își fac dosare pentru obținerea alocației de susținere a familiei, puși pe drumuri de funcționarii din primării. Aceștia sunt trimiși până la Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Botoșani pentru adeverințele care să ateste ajutoarele sociale încasate, deși funcționarii primăriilor pot solicita mai ușor documentele de la instituție prin email. Sebastian Tocariu, directorul AJPIS Botoșani, face un apel către primării să nu mai pună oamenii pe drumuri. El spune că zilnic, zeci de persoane stau la ghișeuri pentru astfel de adeverințe.

like facebookFacem apel la primari să aplice aceeași regulă pentru adeverințele care au nevoie la dosare ca și adeverințele de ANAF și să nu maai trimită oamenii până la agenția noastră. Primăriile trebuie să adune zilnic solicitările de care au nevoie și să le transmită prin email la noi, iar noi în termen de o zi le vom transmite adeverințele necesare”, a declarat Tocariu.

Din ianuarie 2017, alocația de susținere a familiei nu se mai suspendă dacă unul din copii lipsește de la cursuri. Alocația va fi suspendată doar pentru acel copil, nu și pentru frații săi.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *