Tot încercând să îmi explic anomaliile din politica românească postdecembristă, am ajuns la o concluzie ciudată și total neplăcută : din punctul de vedere al celor care sunt la butoane, poporul ideal pe care și l-ar dori păstorit se numește așa cum s-a numit de veacuri, prostime! Noțiunea nu trebuie înțeleasă ca o adunătură de proști ci ca o masă neșcolită, needucată, credulă și dependentă material care, la un semn să poată fi adusă în situația de a urma fără crâcnire drumul (că autostrada e mai greu!) care li se indică. Fiind singura categorie de trăitori care răspunde perfect la chemările politicienilor, prostimea nu are în componența ei proști. Pentru că pe prost îl poți prosti o dată, de două ori dar mai mult nu, că după aia îți dă cu urna în cap! Proștii, la fel ca și deștepții sunt considerați mari piedici către bunăstarea și mărirea la care visează politicienii. În timp ce deștepții pricep ce se întâmplă și se opun deviațiilor, proștii se opun și ei deși de cele mai multe ori nu înțeleg. Prostimea în schimb, urmează orbește linia de spumă trasată de politicieni fiind masa de manevră care la asigură legitimitatea conform democrației atât de prost înțeleasă și aplicată de români. Iar când prostimii nu i se dă peste degete cu nuiaua atunci când vrea să apese pe butoanele tabloului de comandă se întâmplă adevărate tragedii. Așa a fost în perioada interbelică atunci când cea mai nobilă și mai patriotică doctrină a ajuns la cheremul prostimii care a mânjit peste veacuri numele Legiunii, așa a fost după război când aceeași prostime, mânată cu sârg de slugoii Moscovei a extirpat creierele națiunii, așa începe să se întâmple și după 89 când, în numele democrației este cultivat un electorat căruia i se toarnă la rădăcină ajutoare sociale și nu educație, bun simț și adevăr.
În fiecare comunitate există oameni defavorizați de soartă și e normal, creștinește și uman ca ei să fie ajutați. Din păcate însă, creșterea numărului de asistați este un scop în sine al guvernelor noastre de doi lei sau al primarilor de zece la sută. Și asta pentru că, acești nefericiți formează un electorat fidel care nu va cere niciodată mai mult de trei firimituri de la masa îmbelșugată a politicienilor. Sau poate ei vor cere dar sigur nimeni nu le va da nimic din ceea ce ar putea depăși limita subzistenței. Pentru că politicienii nu au niciun interes să conducă oameni instruiți, educați sau independenți material. Drept urmare, direcțiile pe care ei trebui să le respecte aproape ca pe Biblie ( infrastructură, educație, sănătate) sunt subbugetate, investițiile din aceste zone tinzând spre zero virgulă ceva! Și e normal ( consideră ei!) să fie așa din moment ce ajutoarele pentru prostime sunt niște cheltuieli mici-mici care nu afectează mult punga cu bani a țării la care ei râvnesc încă din opoziție…
