Neglijența unui șofer l-a costat scump. Miercuri seară, el a sunat la 112, după ce autoturismul pe care îl conducea, care aparține unei societăți comerciale din municipiul Suceava, i-a fost furat.
Bărbatul a parcat autoturismul și a lăsat motorul pornit, cu cheile în contact și a intrat în sediul firmei din Suceava. Când s-a întors, nu l-a mai găsit.
Polițiștii au mers în căutarea mașinii, iar autoturismul a fost identificat pe raza comunei Todirești și urmărit până în comuna Șcheia, unde, conducătorul auto a oprit, iar cele trei persoane din interior au fugit.
Ulterior, joi, în urma continuării cercetărilor, polițiștii Biroului Investigaţii Criminale Suceava i-au identificat pe autorii faptei ca fiind, un minor de 17 ani din orașul Solca, un bărbat de 28 de ani, din orașul Cajvana și un tânăr de 18 ani, din județul Botoșani.
Cei trei au fost reținuți pentru 24 de ore pentru „furt în scop de folosință” și „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, urmând ca, vineri, să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava în vederea dispunerii unei măsuri privative de libertate.