Timp de o săptămână, un sat din Botoșani a fost izolat de zăpadă. Sute de oameni au fost rupți de civilizație din cauza nămeților de aproape trei metri care au înfundat singura cale de acces spre Balta Roșie. Abia după două zile, utilajele de deszăpezire au reușit să croiască un drum prin munții de zăpadă, scrie ziarul Libertatea.
Șapte zile în șir, oamenii din satul Balta Roșie, localitatea Flămânzi, au fost izolați, după ce stratul de zăpadă de pe drum a ajuns să măsoare chiar și trei metri. Nevoiți să supraviețuiască în condiții atât de grele, sătenii înhamă caii și pornesc cu sania pe câmp.
Pe marginea drumului, un bărbat îndură frigul, care-i pătrunde până-n oase, ca să taie un copac. Doar așa poate să strângă lemne de foc, pentru că abia acum iarna a început. Bătrânii satului spun că aceasta e o iarnă ușoară, pentru că își aduc aminte de ce au îndurat în copilărie.
„Eu am 57 de ani și am avut ierni grele, nu ca asta. Ieșeam din casă prin pod. Asta e iarnă? Asta e ușoară. Erau câte 2-3 săptămâni când nu vedeam lumina zilei. Lemne am, dar am uscate și se duc repede”, a spus Mihai Pricop, un localnic din Balta Roșie.
Un sat din Botoșani a fost izolat de zăpadă o săptămână întreagă
Bărbatul spune că are curent electric cu ajutorul panourilor solare. Stă însă în beznă, dacă nu e soare ca să încarce panourile fotovoltaice. În acest zile geroase, are grijă de familie. Are trei copii, printre ei și un băiețel de doar câteva luni care află încă de pe acum ce înseamnă iarna grea.
Fata, în vârstă de 14 ani, și fratele ei mai mic n-au putut merge la școală din cauza drumului înzăpezit.
„Două zile n-am mers la școală că au fost închise, iar acum nu m-am dus singur că drumul e înfundat. Mai vine microbuzul după noi, mai mergem pe jos, dar așa cum e drumul acum nu vine. 3 kilometri și jumătate avem de mers până la școală. Suntem 17 elevi de aici din sat, cu tot cu cei mici. Astăzi am rămas acasă toți. Nu mă bucur, că e mai frumos la școală decât acasă”, a spus băiatul, care își ajută tatăl să tăie lemnele.
Acesta e chinul pe care-l îndură 20 de familii de când satul a rămas complet izolat. Două zile a durat ca autoritățile să desfunde cu un buldoexavator și un utilaj de deszăpezire drumul spre Balta Roșie.
„Ieri (n.red marți) am fost vreo patru ore și astăzi iar, dar e greu. Zăpada are aici vreo 2-3 metri”, spune șoferul de pe buldoexcavator.
Chiar dacă au fost rupți de civilizație, sătenii se mândresc cu sistemele fotovoltaice, care însă, pe timp de iarnă, nu se încarcă. Așa că mulți stau tot la lumina lămpii.
Sursa: Libertatea
One thought on “FOTO Un sat din Botoșani a fost izolat de zăpadă. Sute de oameni, sinistrați o săptămână din cauza urgiei”