Un bărbat a urcat băut, dar şi fără permis de conducere la volan, a dat peste un un pieton, după care a plecat casă.
S-a întâmplat, miercuri după-amiază, la Corni, când O.V., de 32 de ani, care se deplasa cu un autoturism pe drumul judeţean DJ 208 H, pe raza localităţii Sarafineşti, surprinde şi accidentează pe G.G. de 33 de ani, care se deplasa pe partea carosabilă în calitate de pieton.
Ulterior, conducătorul auto a părăsit locul faptei, fiind identificat la domiciliu.
Verificările efectuate de poliţişti au stabilit că O.V. nu posedă permis de conducere.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea indicată fiind de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat; ulterior i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
„În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție și conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, se arată într-un comunicat al Poliţiei.