Meteorologii au anunțat, duminică, un nou cod galben pentru mai multe județe din țară, printre care și Botoșani.
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, de duminică, de la ora 18.00, până luni la ora 04.00, în județele Argeș, Bacău, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Covasna, Dâmbovița, Galați, Harghita, Iași, Neamț, Prahova, Sibiu, Suceava, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Vâlcea va fi cod galben de vânt și vijelii.
În intervalul menţionat, în Moldova, nordul Dobrogei, extremitatea de nord-est a Munteniei, dar şi la munte, vor fi perioade în care vântul va mai avea intensificări, cu viteze de 50…60 km/h şi, pe arii restrânse 70 km/h, spulberând şi troienind zăpada. Temporar va mai ninge slab şi se va mai putea depune strat de zăpadă peste cel existent, în seara zilei de duminică (08 ianuarie), în Moldova, local în Carpaţii Meridionali şi Orientali, nordul Dobrogei şi extremitatea de nord-est a Munteniei, iar în prima jumătate a nopţii de duminică spre luni (08/09 ianuarie) în judeţele din jumătatea de nord a Moldovei şi pe crestele montane înalte.
Ninsori, în general slabe cantitativ, se vor semnala pe arii restrânse şi în regiunile centrale şi sudice, iar în extremitatea de sud-vest a teritoriului vor mai fi unele intensificări ale vântului.