O tânără, de 20 de ani, din Republica Moldova a fost expulzată din România, după ce a fost prinsă stând ilegal. Oamenii legii au depistat-o în ultima zi a anului trecut şi s-a constat că a intrat legal în România, dar nu a părăsit teritoriul țării în termenul prevăzut de lege.
Totodată, tânăra desfășura activități lucrative în cadrul unei societăți comerciale din Municipiul Botoșani fără forme legale.
„Ca urmare a celor constatate, poliţiştii de Imigrări au emis pe numele acesteia o decizie de returnare prin care este obligată să părăsească țara noastră în termen de 15 zile și a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 800 lei. La ieșirea din țară pe numele său va fi instituită măsura de nepermitere a intrării în România pentru o perioadă de 3 luni”, se arată într-un comunicat al IPJ.
De asemenea, polițiștii au sancționat societatea comercială cu amendă în valoare de 10.000 lei.
Biroul pentru Imigrări reamintește tuturor persoanelor fizice și juridice că în conformitate cu prevederile O.G. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României și pentru modificarea și completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România: ” Străinii cu ședere legală pe teritoriul României pot fi încadrați în muncă în baza avizului de angajare obținut de angajatori.”