Deși multă lume s-ar fi așteptat la un comentariu axat pe subiectul politic al momentului (nominalizarea, după o tătăroaică, a unui … italian pentru postul de premier – Mario Netta!), azi voi ieși din zona râncedă a politicii mioritice și mă voi apleca asupra unui aspect interesant din zona celei de-a șaptea arte, filmul. Bineînțeles că părerea exprimată aici nu este nici pe departe una de specialitate, în acest domeniu fiind și eu, ca mulți de altfel, un admirator prea puțin avizat.
Chiar și de pe această poziție nu pot să nu remarc faptul că filmografia românească de după 1989 a fost de multe ori răsplătită cu urși, lei (poate și euro!) sau alte trofee internaționale. Dar nu despre calitățile actorilor sau regizorilor (de cele mai multe ori, remarcabilă!) vreau să mă agăț ci de subiectele tratate. Astfel, mizeria umană și cea sistemică sunt cu preponderență subiectele care au stat la baza producțiilor premiate și ridicate în slăvi de criticii occidentali.
Oricine știe că marile capodopere cinematografice au avut ca scenarii subiecte axate pe dragoste, aventură, spionaj, istorie, muzică, umor, suspans. Ei bine, în cinematografia românească din ultimul sfert de veac ”lipsa de penurie” a acestor domenii este acută comparativ cu ”excesul de abuz” care predomină în ceea ce privește mizeria. Mizeria sistemului, mizeria umană. Avidă de asemenea subiecte, lumea occidentală ne-a umplut cu premii și laude de parcă poveștile noastre ar fi fost culese de pe planeta maimuțelor! Este limpede că un film bun pleacă de la un subiect clar, o echipă de actori buni și un regizor și mai bun. Actori și regizori avem, subiectele ne lipsesc. Subiecte care ar putea fi rimelul și fardul salvator pe un obraz autohton adeseori roșind de rușine la acțiunile unor compatrioți de-ai noștri. Să nu uităm că americanii, prin filmele lor, au convins lumea că istoria lor e aidoma creațiilor marca Hollywood când de fapt, totul este tras la temă și romanțat.
Noi românii, deși avem subiecte generoase, ne limităm la a ne arăta budigăii în public și în acest domeniu. Și asta în condițiile în care avem destule subiecte captivante. Unul dintre ele este viața Mariei Tănase. Cu un regizor inspirat și niște actori de elită ar putea ieși un film de Oscar. Pentru că, ar combina și istorie și dragoste și aventură și muzică și spionaj și tot ce publicul adoră. O asemenea transpunere ar fi o pată mare de DERO peste mizeriile românești binecunoscute peste hotare : prostituție, hoție, cerșetorie etc. Ministerul Culturii, dacă va fi condus de un român competent ar putea iniția un program de capitalizare în acest scop. Cu sponsori, cu repartiții guvernamentale și (de ce nu?) chiar subscripții publice. Ar mai rămâne de ales un regizor inspirat și o echipă de actori cu har. Cât despre rolul ”privighetorii din Carpați”, nu credeți că ar fi foarte potrivită Andra?
esti destept tare de tot………In afara de a fi sustinut politic pe unde ai fost director ce altceva ai mai demonstrat. Ceva calitati profesionale ai ?