Celebrii mascaţi de la Vorona vor merge, sâmbătă, în Ajunul Anului Nou, cu uratul din casă în casă. Tinerii, care vor purta măştile tradiţionale, dar şi costume de căiuţi sau capre se vor aduna la ora 10.30 în centrul comunei Vorona, urmând ca de acolo să plece în alai la fiecare gospodar.
Obiceiurile de iarnă sunt susţinute de omul de afaceri Cornel Şfaiţer, care va fi, de altfel, şi primul gospodar al comunei care va fi urat.