Medicul bucureştean, anchetat de procurori, după ce ar fi făcut experimente pe copii, a făcut victime şi în rândul botoşănenilor. Doctorul Gheorghe Burnei, de la Spitalul Marie Curie i-a operat şi pe doi copii botoşăneni.
Într-o anchetă făcută de jurnaliştii de la Casa Jurnalistului sunt prezentate două cazuri ale unor copii din Botoşani ce au rămas cu sechele grave, în urma operaţiilor efectuate de chirurgul pus acum sub acuzare. Primul caz pe care îl prezentăm mai jos este al unui băieţel care s-a născut cu un picior mai scurt decît celălalt (adică are „hipoplazie congenitală membru stîng”).
La o lună de la naștere, mama lui Şerban, Claudia, a văzut o emisiune pe Antenă, în care era invitat un ortoped „care face miracole”. A sunat la televiziune și cîteva zile mai tîrziu s-a dus cu bebelușul la București, la Gheorghe Burnei.
„L-a văzut și mi-a zis că-l face bine. După mai multe amînări, m-a chemat pentru operație de-abia la 5 ani jumate”, își amintește Claudia.
În dimineața în care a ajuns la spital, i s-a spus că Profesorul nu vede copii neoperați decît în privat, la Regina Maria. A sunat să-și facă programare:
„Eram a cinci sutea nu știu cît. Păi și cînd vine asta? am întrebat. Peste vreo opt luni de zile”. Peste opt luni, Claudia a venit iar la București cu Șerban. Consultația la doctorul Burnei a costat 400 de lei și a durat 4 minute. Doctorul i-a dat un bilețel cu un număr de telefon la care să sune ca să-i cumpere copilului șuruburile și fișele de pe bilețel.
„Mă simțeam ca și cum m-ar fi trimis să duc caii la potcovit”, își amintește ea. Claudia a sunat, i-a citit angajatei de la firma Argonmed ce scria pe bilețel și a întrebat-o ce e. Angajata i-a spus că e vorba de aparatul Ilizarov și că îi „face prețul” și o sună a doua zi: aparatul pentru Șerban costa 4500 de euro. „În Botoșani salariile sînt mici. De unde să scoţi atâţia bani? A început o cursă: în loc să mă gândesc la operaţia în sine şi cu ce o să presupună ea, eu m-am gândit de unde să strâng bani”, zice mama lui Șerban.
Cu bani de la mama și soțul ei, care erau plecați la muncă în străinătate, și cu ajutor de la niște firme din Botoșani, Claudia a reușit să adune suma pentru fixator: „Am plecat cu trenul la operaţie, ne-am dat jos şi a început calvarul. Era foarte plin spitalul și Burnei m-a întrebat dacă am banii. Am zis că da. Bine, atunci dăm pe unul afară care n-are bani.”
Înainte de operație, Claudia a fost chemată la „domnul Profesor”. De față cu ceilalți medici din secție și cu rezidenții, Burnei a întrebat-o dacă vrea să-și opereze copilul de două ori – să pună aparatul mai întîi pe femur și apoi pe tibie – sau o singură dată. Femeia a ales o singură operație, ca să-și scape copilul de o traumă suplimentară. Nu își dădea seama ce presupune asta. „Eu nu sunt doctor. Dacă eram, îl puneam pe masa din bucătărie și-l operam acasă”.
Mamei nu i s-a spus ce presupune, de fapt, alungirea piciorului cu un fixator extern. Durerea, imobilizarea, cuiele de metal care ies din picior, riscul de infecție. După operație, Claudia l-a întrebat pe Burnei ce trebuie să facă mai departe. „Discută cu rezidenții, mi-a zis.”
Imediat după intervenție, reprezentanta firmei a venit în salonul de terapie intensivă și a cerut banii pe fixator. Bani cash, scoși de la un bancomat de lîngă spital. „Am lăsat copilul plângând acolo şi m-am dus să le dau bani, nu voiau să plece. Că nu, că şeful ei Murat vrea banii”, își amintește Claudia.
Părinții pot fi puși să-și plătească singuri dispozitivele pentru copiii lor doar în caz de urgență medicală care pune în pericol viața copilului. Altfel, spitalul trebuie să furnizeze tot ce e necesar pentru o intervenție. După ce Claudia a aflat toate astea, s-a dus la Casa de Asigurări de Sănătate ca să-și ceară banii înapoi. Dar Casa a trimis-o la spital: dacă spitalul a pus-o să plătească, atunci tot spitalul trebuie să-i dea banii pe fixator.
La următoarea intervenție, Burnei i-a scos lui Șerban aparatul de pe tibie. De atunci, băiatul nu își mai poate îndrepta piciorul, îl ține îndoit. „L-a durut genunchiul două săptămîni atunci, nici măcar nu puteam să-l atingem de durere. Nu știu nici acum ce s-a întîmplat acolo”, spune Claudia.
După încă vreo cîteva luni, Burnei i-a scos lui Șerban și fixatorul de pe femur. „Mă întreabă [Burnei]: E cuminte? Zic Da, e, cuminte. Atunci îl lăsăm fără ghips/, zice. Ăla a fost momentul cînd s-a prăbușit totul, pentru că toți copiii care-i vedeam scoși de la aparat erau puși în ghips. Copilul meu, cu 11 centimetri alungire, nu mi-l pune în ghips! Și toată lumea aceea de pe margini tace și nu spune nimic…”
A doua zi după operație, partea de sus a piciorului operat se umflase foarte tare. L-au luat iar la sală, fără să-i spună mamei ce se întîmplase. A aflat de la gipsieră că femurul se fracturase din cauză că nu fusese pus în ghips.
Un medic care cunoaște cazul îmi explică: „Alungirea a fost un eșec total. Din cauză că fixatorul a fost scos prea repede, oasele s-au strîns înapoi și alungirea s-a anulat.” Cînd Claudia l-a întrebat pe Burnei de ce, în urma operației care trebuia să-i facă băiatului ei picioare egale, diferența dintre ele era la fel ca înainte, Profesorul i-ar fi răspuns: „Da’ ce vrei, mamă? Și eu vreau pe Lună…”
La Techirghiol, la recuperare, Claudia a aflat că băiatul ei a rămas cu sechele după operație. „Mi-a zis doctorul ăla v-a nenorocit copilul. Am crezut că mor…” Un medic de la Mangalia i-a confirmat că operația fusese un eșec: „Mai bine lăsați copilul cum era la început… S-a uitat pe radiografie și mi-a spus că trebuie făcută o operație nouă, scoase tijele și relaxat osul, că oasele s-au curbat. Dar el nu se bagă la operație.”
Claudia l-a rugat pe medicul din Mangalia să-i „dea la mînă” că Burnei a greșit operația, dar medicul i-a răspuns că „nu este colegial și deontologic.” „Nu vrea nimeni să-și ia mîncarea de la gură, vrea să stea liniștit, să pună capul pe pernă frumos”, oftează Claudia.
Acasă, la Botoșani, Claudia a încercat să mai ia o părere de la un ortoped de adulți. Cînd a aflat că băiețelul fusese operat de Burnei, medicul nici nu i-a mai primit la consultație.
Deocamdată, băiețelul merge la școală în cîrje. Va avea nevoie de o serie de operații de alungire, care să facă ce n-a reușit fixatorul lui Burnei. Dar asta de-abia cînd Șerban o să aibă 16 ani. Pînă atunci, spune Claudia, „o să caut altă țară, să-mi fac copilul bine.”
