Cruzime fără margini. Trei tineri au ucis un om pentru câteva pachete cu carne și un curcan

criminalisti- crimaCaz șocant într-o localitate din județul Botoșani. Trei tineri, dintre care unul minor, au ucis cu cruzime un bătrân, după care au furat alimente din casa acestuia.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaţilor Ionel Badalache, în vârstă de 25 de ani, Marius Andrei Șuhanea, în vârstă de 26 de ani şi Vasile Daniel Coneagă, în vârstă de 15 ani, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de „tâlhărie urmată de moartea victimei”.

like facebookÎn perioada 20-22 noiembrie 2016, inculpaţii au pătruns fără drept în curtea şi locuinţa lui Alexandru Aniţei, în vârstă de 76 de ani, din satul Brehuieşti, com. Vlădeni, căruia i-au aplicat multiple lovituri cu mijloace şi obiecte contondente, cu scopul de a-l deposeda de bunuri şi bani, cauzându-i leziuni traumatice care au condus la deces şi care, în aceste împrejurări, au sustras din locuinţă mai multe pachete cu carne, un curcan viu şi câteva pachete cu ţigări marca „Ritm”.

Dosarul a fost înaintat instanţei spre judecare.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *