Taximetriştii şi-au rotunjit profiturile, la sfârşitul săptămânii trecute, după ce femeile au intrat în panică în urma atacurilor săvârşite de trei dorohoieni în municipiul Botoşani. Timp de trei zile, de joi până sâmbătă, numărul solicitărilor a crescut semnificiativ, în condiţiile în care şi poliţia a făcut un apel ca femeile să nu meargă neînsoţite prin locuri întunecate sau slab circulate.
Astfel, cele mai multe au apelat la taxiuri pentru a se deplasa prin oraş. Culmea este că şi cei trei tâlhari se deplasau tot cu taxiurile prin municipiu în căutarea victimelor. De asemenea, un taximetrist i-a ajutat şi pe anchetatorilor cu detalii importante, după ce cei trei au apelat la serviciile sale.
Cei trei tineri au fost prinşi de poliţişti, vineri după amiază, după comiterea a şase tâlhării. În prezent se află în arest preventiv.