Președintele organizației județene a PNL Botoșani, Cătălin Flutur, susține că deși PNL Botoșani a obținut la alegerile parlamentare un scor peste media pe țară, nu se declară mulțumit de rezultate. Potrivit lui Flutur, PNL Botoșani se situează pe locul 18 la nivel național ca și rezultate obținute. El spune că PSD a câștigat alegerile, întrucât a existat o disciplină electorală a bazinului de votanți tradiționali.
”Noi suntem într-o situație relativ constantă. Suntem peste media națională, dar în niciun caz nu suntem mulțumiți de rezultate. Eu personal nu sunt mulțumit de rezultatele de la aceste alegeri. Pot să îmi reproșez foarte multe, dar asta nu înseamnă că se mai poate întoarce ceva. Nu întâmplător noi am mizat și am insistat în campania noastră pe prezența la vot. PSD a profitat din plin de disciplina electorală a bazinului de votanți tradiționali. Două treimi din votanți au fost cu vârste între 45 și 100 de ani, ceea ce nouă ne spunea că ceva nu este bine, iar o analiză corectă o să ne spună că față de alegerile locale, PSD nu a avut mult mai multe voturi. Au fost disciplinați”, a menționat Flutur.
Liderul PNL spune că urmează să aibă loc o întâlnire la nivel local pentru a lua decizii după aceste alegeri. Flutur a adăugat totodată că anul 2017 va veni cu alegeri pentru PNL.
”În 2017, în PNL vor fi alegeri la toate nivelurile. Se va stabili o conducere unică a partidului. Foarte important pentru noi este ca aceste alegeri să le facem în prima parte a anului 2017. Cu toții așteptăm anul 2017, ca să stabilim o conducere a partidului aleasă prin vot”, a adăugat Flutur.