Un mesaj extrem de emoționant, care a stârnit lacrimi puternice, a fost rostit, marți, de unul dintre colegii militarului de 32 de ani mort, vineri, în sala de sport Gold Gym.
Imediat după ce sicriul cu corpul neînsuflețit al lui Valentin Căeru a fost scos din Biserica Roset pentru a fi condus pe ultimul drum, colegul acestuia a ținut o alocuțiune- necrolog în fața mulțimii prezentă la înmormântare.
„De azi înainte nu-l vom mai căuta la telefon sau acasă. de azi înainte îl vom căuta în inimele noastre, singurul loc de unde nu va pleca niciodată. Îl vom vedea doar prin fereastra amintirilor. (…) Alăturăm lacrimile noastre celor ale îndureratei familii, asigurând/o de întreaga noastră compasiune. Dumnezeu să îl odihnească în pace, iar pe cei rămași să îi mângâie. A fost un suflet bun și un om mare pe pământ, care a avut puterea să lupte din greu cu viața asta cruntă, un exemplu pentru noi toți. Acum, Dumnezeu a avut nevoie de tine să veghezi asupra celor dragi. Nu te vom uita niciodată și mereu vei fi în inimile noastre!”, a spus, plin de tristețe, plutonierul adjutant principal Daniel Ancuța.
Valentin Căeru s-a născut pe 31 iulie 1984. A început cariera militară în 2008 la Sibiu, ca soldat gradat profesionist. În anul 2013 a absolvit programul de studii liceale subofițeri la Școala de maiștri militari Pitești, la finalul căreia a fost înaintat la gradul de sergent major. El era angajat al unei unități militare din Sibiu, însă era detașat la Batalionul 335 Artilerie Alexandru cel Bun Botoșani.
Valentin Căreu era căsătorit din mai 2010, având împreună cu soția sa Carmen o fiică de aproape doi ani.