Consiliul Județean va împărți primăriilor din județ cei 20% din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale și urmează ca în ședința extraordinară de joi să se facă repartizarea fondurilor. Potrivit președintelui Consiliului Județean, Costică Macaleți, sunt primării care nu vor primi bani, pentru că nu au cerut, iar alte primării comunale vor primi mai mult decât cele orășenești.
Primăria municipiului Botoșani nu va primi niciu leu, întrucât, susține Macaleți, aceasta a cerut aceeași sumă de bani, primită la rectificarea din februarie, pentru același obiectiv.
”Mulți au cerut bani neavând arierate și s-au tăiat. Rectificarea am făcut-o în mod judicios pentru toate primăriile care au cerut. Sunt primării care nu au cerut. Nu s-au dat fonduri după culoarea politică, pentru că nu vreau să dau explicații nimănui. Municipiul Botoșani a cerut 2,2 milioane, bani care s-au dat în februarie anul acesta și acum nu am mai dat nimic. Nu poți să ceri de două ori aceeași sumă pentru același obiectiv. Suma solicitată pentru un împrumut s-a dat fix pentru aceeași poziție: 20 miliarde și acum a venit adresă că solicită aceeași sumă pentru același lucru”, a spus Macaleți.
Municipiul Dorohoi solicitat 1.3 milioane lei, însă va primi 150.000 lei. Orașul Săveni a cerut 3,6 milioane lei și va primi 130.000 lei, orașul Darabani va primi 80 mii lei, iar orașul Flămânzi-80.000 lei. Orașul Bucecea nu va primi niciun leu, întrucât nu a cerut. Banii sunt pentru cofinanțare și finalizare lucrări.
Cea mai mare sumă de bani va fi repartizată către comuna Drăgușeni, care a cerut 700 mii lei și a primit 300 mii. Consiliul Județean va repartiza 5, 1 milioane lei.
Acum inteleg, de ce orasul arata impodobit de sarbatori, ca la Vorniceni !!!