13 incendii în patru zile. Au intervenit 120 de pompieri militari şi voluntari

masina pompieri incendiu unteniÎn ultimele patru zile, pompierii botoşăneni au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea a 13 incendii izbucnite pe raza localităţilor Botoşani, Dobârceni, Coţuşca, Horodiştea (comuna Păltiniş), Tulbureni, Dorohoi, Săveni, Havârna, Albeşti şi Dragalina (comuna Cristineşti).

Flăcările au distrus bunuri materiale în valoare de cca. 33.250 de lei.

like facebookCauzele care au generat incendiile sunt: coş de fum necurăţat sau neprotejat termic faţă de materialele combustibile, fumatul în locuri nepermise şi efectul termic.

Pentru stingerea celor 13 incendii şi înlăturarea efectelor au intervenit, în total, 120 de pompieri militari şi voluntari, dar şi cetăţeni.

S-au salvat şi protejat de foc bunuri materiale în valoare de cca. 1.160.000 lei.

Cele mai mari pagube s-au înregistrat în urma incendiului produs într-un uscător de cereale de pe raza satului Dragalina, comuna Cristineşti. Din cauza efectului termic produs în urma unor defecţiuni tehnice care au apărut la utilajul de încărcare – descărcare a uscătorului, cca. 1000 de kg de seminţe de floarea-soarelui s-au aprins. Pagubele au fost estimate la cca. 10.000 lei.

Pentru stingerea incendiului şi înlăturarea efectelor au intervenit 16 pompieri militari şi voluntari, timp de mai bine de două ore. S-au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de cca. 500.000 lei, potrivit unui comunicat al ISU.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *