Liderul Alianței Noastre România (ANR), Marian Munteanu, a efectuat, sâmbătă, o vizită electorală la Botoșani, unde s-a întâlnit cu membrii și simpatizanții partidului.
Într-o conferință de presă susținută alături de candidații care ocupă primele poziții pe listele ASR pentru Senat și Camera Deputaților, Anelis Elena Scalat și, respectiv, Adrian Nicolae Rusu, președintele ANR a spus că noua formațiune politică, înființată acum trei luni, vrea să se constituie într-o alternativă serioasă la „debandada politică și administrativă care în ultimii 20 de ani a ținut țara asta în loc”. El este convins că noua construcție politică va oferi României o instituție politică serioasă, creștin-democrată și conservatoare.
„E nevoie ca în Parlament să mai intre și oameni cinstiți, pentru că avem nevoie de oameni competenți. Cred că ne-am săturat cu toții de aceiași indivizi care se tot perindă de atâția ani și din patrru în patru ani vin cu niște promisiuni mincinoase”, a spus Munteanu.
Liderul ANR susține că are origini botoșănene, strănunicul său fiind din Vorniceni.
„Am venit să fiu alături de colegii mei din ANR, oameni vrednici, de bună calitate și îi susțin cu toată dragostea. Sunt oameni implicați în lucruri serioase profesional și civic, care au sprijinit întotdeauna valori importante pentru noi toți, pe care alianța noastră le susține. Mă bucur că aici în Botoșani există această echipă a alianței și nădăjduiescă că botoșănenii au primit cu deschidere mesajul nostru pentru că este o zonă de profundă spiritualitate românească și cred eu că aici oamenii sunt apropiați de aceste valori”, a precizat Munteanu.
El militează pentru recuperarea pământurilor și resurselor vândute la străini, pentru stoparea jafului din păduri, dar și pentru „românizarea economiei”.
Mariane, si azi mai sunt oameni cinstiti in Parlament si, totusi, nu se simte nici o ameliorare in viata romanilor.
Altu-i ,,chichirezul” mai revolutionarule! 95% dintre cei alesi sunt nepriceputi, urmaresc doar interesele de partid sau personale. Cu un partid conservator – daca asa-i cum spui – nu faci mare brinza. Ba chiar vei cheltui banii din impozite degeaba.
Ma asteptam ca altfel sa pui problema.Se vede ca nici tu nu te pricepi!