Probleme grave la Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati, după ce s-a descoperit că mai multe cadre medicale, care intră în contact direct cu bolnavii, nu se spală pe mâini, aşa cum prevăd normele.
În urma unor probe prelevate în cadrul unui control intern al Compartimentului de epidemiologie, s-a descoperit că un asistent medical şi un medic din cadrul Unităţii de Primiri Urgenţe aveau mâinile murdare de materii fecale. Aceştia prezentau pe mâini urme de Providencia, respectiv Enterococcus Faecalis, un bacil, respectiv un enterocol prezent în materiile fecale umane.
Enterocolul a fost descoperit şi pe tăblia unui pat din cadrul salonului de Urgenţe Majore din UPU, unde sunt aduse cazurile cele mai grave.
Chiar dacă încărcătura microbiană era scăzută, aceştia sunt consideraţi germeni patogeni şi nu trebuie să apară deloc în cazul unor astfel de analize. Epidemiologii au informat personalul şi cei găsiţi cu probleme de igienă au fost avertizaţi, urmând ca la următoarea abatere să fie chemaţi la Comisia de disciplină.
„Nu au fost cazuri în care să se repete astfel de situaţii la acelaşi personal medical. Riscul de contaminare la Urgenţe este foarte mare, aici depinzând şi de manoperele medicale, de pacienţi şi patologia lor, iar în acest caz exista un risc, pentru că este unul din germenii incriminaţi în infecţiile nosocomiale. Este indicat ca personalul medical să se spele mai bine pe mâini. Dar noi facem cursuri în acest sens şi dacă depistăm problema şi a doua oară este trimis în comisia de disciplină”, a declarat medicul Ştefan Bercea, purtător de cuvânt al Spitalului Judeţean Mavromati.
În timpul controlului epidemiologic au fost prelevate 2000 de probe şi 10% din probele preluate de pe mâinele personalului sunt neconforme. Reprezentanţii unităţii medicale spun că se vor ţine cursuri de igienă.
Cred ca este un minus al națiunii române, igiena necorespunzătoare, dacă părinții nu învață copii la vârsta când se obișnuiesc deprinderile unei vieți civilizate, ar trebui ca în grădiniță și școala la ciclul primar sa se introducă, în mod serios, cursuri de igienă, la o anumita vârstă încă se pot adopta cu ușurință deprinderi…pe la 25. ..40 ani e dificil ca cineva sa-și schimbe deprinderile, poate o va face din obligație, dar nu o va face în mod temeinic.
poate de asta sunt asa ingamfati UNII din doctorii upu,au o greata pe ei,mai spalati-va pe maini! Doamne fereste sa ajungi la ei! zici ca au facut medicina pe luna ,ca au studiat impreuna cu Einstein,degeaba ai facut 10 ani medicina daca ai caracter de rahat,valabil si pt. cei tineri. SA LE FIE RUSINE celor vizati, iar pt cei ce isi fac treaba cu adevarat si is ” oameni” cu oamenii tot respectul!
Da la parlamentari de ce nu se fac verificari?
Cursuri de igiena la spital? Dar în școlile sanitare sau în facultate nu se fac? E rasu’-plansu’…