Depuatul PSD Tamara Ciofu a declarat astăzi că va continua proiectele pentru municipiul Botoșani pe care le-a început în mandatul de parlamentar din perioada 2012-2016.
„Voi continua proiectele începute pentru municipiul Botoșani. Alături de colegii mei parlamentari de la PSD și al prim-ministrului Victor Ponta am reușit în municipiul Botoșani să începem construcția de locuințe pentru tineri în Șoseaua Iașului și cartierul de apartamente sociale în ANL Cișmea. De asemenea am obținut fonduri pentru modernizarea școlilor și grădinițelor. În același timp am dotat Spitalul Județean cu aparatură medicală nouă, am reabilitat secțiile de la Spitalul de Obstetrică și Ginecologie și am început demersurile pentru construcția unui spital nou pentru boli cronice. Totodată cheltuielile Compartimentului Primiri Urgențe al Spitalului de Copii Botoșani au fost preluate la Ministerul Sănătății și astfel unitatea sanitară a avut fonduri pentru achiziționarea de echipamente medicale. Anul trecut am primit de la Ministerul Dezvoltării două microbuze școlare noi pentru Liceul cu Program Sportiv și Clubul Sportiv. În urma deciziei fostului ministru Liviu Dragnea am obținut fonduri de la Compania Națională de Investiții pentru realizarea unei săli de atletism la Liceul Sportiv și modernizarea sălilor de sport de la Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” și Colegiul Național „Mihai Eminescu”, a declarat deputatul PSD Tamara Ciofu.
Președintele Consiliului Județean Costică Macaleți a început demersurile pentru construirea de 24 locuințe pentru tineri specialiști, medici și profesori.
Tamara Ciofu este din 2013 vicepreședinte al Comisiei pentru drepturile omului din Camera Deputaților. În Parlamentul României în perioada 2012-2016, Tamara Ciofu a promovat inițiative legislative prin care a generat echitate în domeniul asistenței sociale și a susținut măsuri pentru sprijinirea familiilor și copiilor.
„Candidez pentru un nou mandat pentru că vreau alături de un Guvern PSD să promovez inițiative prin care creșterea economică a României și a județului nostru să ajungă în buzunarul fiecărui botoșănen, nu să fie doar pe hârtie. Prioritatea mea pentru Botoșani este finalizarea modernizării infrastructurii rutiere, continuarea construcției de locuințe în mai multe zone ale județului și modernizarea unităților sanitare și a celor de învățământ, proiecte începute de altfel în guvernarea lui Victor Ponta” a subliniat vicepreședintele PSD Botoșani.
sursa: comunicat de presă PSD
Candidezi fix pentru ciolan. Si tu,si toti ceilalati. Te intereseaza pe tine de Botosani,cum ma intereseaza pe mine acuma daca ploua la Cluj. Dar deh….fraierului trebuie sa-i spui o poveste frumoasa