Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoşani l-au depistat pe C. I. de 26 de ani, din municipiul Botoșani, care era urmărit internaţional.
Pe numele acestuia exista emis un mandat european în vederea arestării şi predării către autorităţile judiciare din Italia, stat unde bărbatul era condamnat la o pedeapsă de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea unor infracțiuni de furt.
Pentru depistarea tânărului, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare obţinute prin Biroul SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – I.G.P.R. Acesta a fost încarcerat în arestul I.P.J. Suceava şi urmează să fie prezentat Curţii de Apel Suceva, pentru confirmarea mandatului european de arestare, în vederea extrădării.