“Ziua Ștafetei”: 10 copii și tineri iau locul adulților pentru o zi și încearcă profesia la care doar visau

ziua-stafeteiÎn perioada 15- 25 noiembrie 2016, pentru a marca Ziua Internațională a Drepturilor Copiilor, Liceul ,,Demostene Botez’’ Truşeşti participă la cea de-a V-a ediție a campaniei “Ziua Ștafetei”, o campanie- eveniment initiată de către Fundația Terre des hommes și implementată la nivelnațional, în cadrul căreia adulții predau ştafeta propriilor meserii unor copii și tineri dornici să le înveţe. Sub umbrela campaniei naționale, zece copii și tineri din Truşeşti vor fi sprijiniți să devină, pentru o zi, învăţători, profesori, medici, ingineri, lucrător comercial, vânzător, frizer.

Drepturile copiilor şi tinerilor de a participa la luarea deciziilor înceea ce le privește viitorul, de a-și exprima propriile opinii și de a fi ascultați de către adulți sunt câteva dintre drepturile lor fundamentale, recunoscute la nivel internațional prin Convenția ONU cu privire la drepturile copiilor, semnată în 20 noiembrie 1989 și ratificată în România prin Legea nr. 18/1990, la 28 septembrie 1990.

like facebookÎn semn de recunoaștere a acestor drepturi, în luna noiembrie a fiecărui an (începând din 2012), Fundația Terre des hommes desfășoară campania“Ziua Ștafetei – Acum decid eu!” (www.ziuastafetei.ro) prin care copii și tineri din întreaga țară sunt sprijiniți de adulți să-și afirme aspirațiile pentru viitor și să încerce, pentru o zi, profesiile la care visează.

Liceul ,,Demostene Botez’’ Truşeşti a selectat 10 copii și tineri, cu vârste între 12-18 ani, care au preluat ștafeta profesiilor de învăţători, economist, profesori, medici, ingineri, lucrător comercial, frizer, vînzător, în ziua de 18 noiembrie 2016.

În cadrul unei activități de predare-preluare a ștafetei, specialiștii delegați de instituțiile la care s-au prezentat elevii, au prezentat copiilor și tinerilor în ce constau sarcinile lor de zi cu zi, oferindu-le totodată șansa de a participa în mod activ la practicarea acestora. La activități au participat și tutorii copiilor sau alți membri ai familiei, în calitate de însoțitori.

“I-am întrebat pe copii ce vor să fie când vor crește mari și ne-au răspuns: învăţători, profesori, medici, ingineri, lucrător comercial,frizer. După cum vedeți, când își imaginează ce rol pot avea ca adulți, copii vor să fie eroii de zi cu zi, cei de care vom avea întotdeauna nevoie. Credem că este important să le arătăm că-i susținem și să le dăm o dovadă de încredere, lăsându-i să ne preia locul măcar pentru o zi, de Ziua Ștafetei. Le mulțumim pe această cale mentorilor care le vor oferi o experiență de viață deosebit de edificatoare, consolidându-le motivația de a deveni ceea ce-și doresc”, a declarat profesorul Grădinaru-Vranciu Cristina, desemnată de Liceul ,,DemosteneBotez’’ Truşeşti să coordoneze campania pe plan local.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *