Primarul municipiului Botoșani, Cătălin Flutur, a făcut un apel către cei mai importanți oameni de afaceri din județul Botoșani să sprijine organizarea Revelionului, Crăciunului și a zilei de 1 Decembrie. El spune că o sumă de bani va fi alocată și din bugetul local pentru evenimentul care va fi organizat în noaptea dintre ani, însă astfel de manifestări trebuiesc făcute cu sponsori.
”Avem în gând să facem clar Revelionul în stradă, ca să marcăm trecere dintre ani. Tot ceea ce privește acest complex de sărbători de iarnă Crăciun, 1 Decembrie… Am dat drumul la o serie de invitații și de rugăminți către agenții economici, mai ales că am acum o situație mai clară cu cine a performat și cine nu în domeniul economic în județul Botoșani și municipiul Botoșani. I-am luat pe toți cei din acel Top și am trimis o rugăminte din partea noastră să sponsorizeze aceste acțiuni”, a spus primarul.