Sâmbătă, 19 noiembrie, va avea loc proba scrisă a concursului de încadrare directă, din sursă externă sau reîncadrare ca polițiști pentru locurile de agenți de poliție.
Candidaţii sunt rugaţi să se prezinte la sediul Colegiului Naţional „ A.T Laurian” Botoşani, situat pe strada Nicolae Iorga nr.19, sâmbătă 19.11.2016, începând cu ora 09.00 , accesul în sălile de curs fiind permis până la cel mult ora 09.45.
Candidaţilor care nu sunt prezenţi la ora 09.45 în săli, nu li se va mai permite accesul şi vor fi declaraţi „neprezentat”, chiar dacă se află în incinta instituţiei de învăţământ unde se susţine proba.
Proba scrisă va începe la ora 10.30, în intervalul 09.45 -10.30 urmând a se desfăşura activităţile premergătoare susţinerii probei scrise.
Accesul candidaţilor la locaţia unde se susţine proba scrisă şi verificarea identităţii în sala de concurs se realizează prin prezentarea de către aceştia a unui document de identitate valabil, respectiv carte de identitate , permis de conducere sau paşaport.
În lipsa unui astfel de document, candidaţilor nu li se va permite accesul în sala de concurs, urmând a fi declaraţi „neprezentat”.
Candidaţii vor avea asupra lor numai documentul de identitate şi pix/stilou cu pastă/cerneală albastră.
Nu se admite accesul candidaţilor în sală cu materiale documentare, dicţionare, notiţe, însemnări, precum şi cu orice alte mijloace de calcul sau comunicare. Nu se admit pixuri/stilouri care permit ştergerea şi rescrierea. Testul constă în 60 de întrebări, cu trei variante de răspuns din care doar una este corectă. Nota minimă de promovare a testului scris este 7.00 (șapte).
Fraudele, precum şi tentativa de săvârşire a acestora se sancţionează prin eliminarea din concurs a candidatului/candidaţilor în cauză.
Sursa. comunicat IPJ