PSD a anunțat la Botoșani programul de guvernare pentru agricultorii români, prin vocea fostului secretar de stat în Ministerul Agriculturii, Dumitru Daniel Botănoiu. Acesta a spus că dacă va forma viitorul Guvern, PSD va face o fabrică de procesare de lână și piei de oaie în județul Botoșani. De asemenea, PSD mizează pe cercetarea prin centrul de la Popăuți și intenționează să înregistreze Cașcavalul de Săveni la Uniunea Europeană.
Panouri termoizolante cu lâna de Botoșani. „Astăzi peste 70% din lâna din România fie este aruncată, fie este arsă. La fel și pieile de oaie… Au devenit o povară pentru crescătorii de ovine. Noi credem că putem face aici la Botoșani unul din centrele de colectare și procesare de lână. Aveți potențial. Putem să o folosim la panouri termoizolante. Decât să-i dăm foc, mai bine o folosim la construcția de locuințe pentru tineri”, a declarat Dumitru Botănoiu în cadrul unei întâlniri în Săveni, organizată de PSD pe tema agriculturii la care au participat peste 200 de fermieri botoșăneni.
Cașcavalul de Săveni, marcă europeană înregistrată
Botănoiu a mai spus că în programul PSD de guvernare este prevăzut ca până în 2020, România să înregistreze la Uniunea Europeană cel puțin 14 produse alimentare tradiționale, pentru a se bucura de protecție pe piața europeană. Specialistul PSD a subliniat că unul dintre produsele vizate este chiar Cașcavalul de Săveni care este foarte apreciat peste tot în Europa.
Subvenții la timp și apă gratuită pentru fermieri
Primarul comunei Vlăsinești, Lucian Trufin care candidează pe listele PSD pentru Senat a solicitat conducerii PSD să introducă în program acordarea la timp a subvențiilor agricole, întrucât în acest an foarte mulți fermieri botoșăneni au suferit enorm din cauza întârzierilor înregistrate de Guvernul Cioloș.
Dumitru Botănoiu a precizat că această solicitare a fost inclusă în programul PSD, urmând să fie stabilit prin lege un calendar de acordare a subvențiilor, respectiv un avans pe data de 15 octombrie din fiecare an, urmând ca plata regulată să fie în perioada 1 decembrie -31 martie anul viitor.
Lucian Trufin a amintit că „primul lucru pe care l-a făcut fostul premier Victor Ponta în agricultură a fost să plătească subvențiile blocate. Apoi, a majorat anual nivelul acestora astfel încât în Botoșani numărul fermierilor a crescut de la 40.000 în 2012, la 50.000 în prezent. Guvernul condus de Ponta a acordat despăgubiri pentru 9.000 de fermieri locali la seceta din 2015. Pentru seceta pedologică din 2016, Guvernul reprezentat de Cioloș nu a oferit nimic, deși s-au făcut solicitări din partea primarilor și parlamentarilor PSD din județul nostru.”
Un alt angajament important asumat de PSD este ca apa destinată irigațiilor să fie gratuită până la stația de punere sub presiune, ceea ce ar constitui un ajutor consistent pentru agricultori.
Comunicat de presă la comanda PSD Botoșani.