Un tânăr de 23 de ani a fost depistat de polițiștii locali, în toiul nopții, pe Bulevardul George Enescu, sub influența substanțelor psiho-active. Pentru că acesta se manifesta violent și nu putea să-și controleze mișcările, polițiștii au solicitat sprijinul cadrelor medicale.
A fost transportat la UPU pentru îngrijiri medicale, iar după ce și-a revenit, Cosmin P., din localitatea Cristinești, a fost condus la sediul IPJ Botoșani pentru continuarea cercetărilor.