În data de 14 noiembrie, în toate unitățile de învățământ din țară a început Proiectul național Săptămâna Educației Globale a cărui temă este, în acest an, ”Împreună pentru pace!”.
Liceul Pedagogic ”Nicolae Iorga” Botoșani și-a propus să desfășoare o serie de activități care să evidențieze capacitatea educației în pregătirea generațiilor viitoare în spiritul cooperării, în formarea încrederii în succesul acțiunilor de apărare a păcii și în viitorul umanității.
Proiectul propus de Liceul Pedagogic ”Nicolae Iorga” a fost lansat către unităţile de învăţământ liceal din municipiul Botoşani, prin trimiterea unor „purtători de pace” cu un mesaj din care cităm:
”Poate că într-o zi … o zi pe care ne-o dorim, la care gândim și nădăjduim, ea, Pacea nu va mai fi un vis … nu vor mai scene de conflict și nici … pretexte … în ziua-n care vom pune preț mai mare pe Cuvânt, vom ști să iubim, să iertăm, să tolerăm, vom accepta că nu terorismul e răspuns la terorism, că nu prin agresivitate instaurăm pacea-n lume, ci prin dialog, negocieri, înțelepciune …”
Lansarea acestei provocări s-a desfășurat în sala de muzică a liceului prin intonarea Imnului național și a Imnului Europei de către corul liceului. Elevi de la profilul pedagogie au prezentat ppt-ul ”Pacea – un deziderat fundamental al omenirii” care s-a încheiat cu un recital de poezie pentru pace. Apoi Mirela Ofelia Sănduleanu, directorul liceului, a dat citire provocării către celelalte licee, provocare care a plecat, prin mesagerii păcii de la liceul nostru, către liceele din municipiu însoțite de porumbelul și ramura de măslin.
Cei care vor răspunde provocării, vor construi, pe parcursul acestei săptămâni, o machetă reprezentând viziunea proprie asupra Oraşului Păcii, adică elemente dintr-un oraş imaginar care transmit mesaje de pace.
Vineri, 18.11.2011, orele 11.00, la Uvertura Mall, etajul IV, toate liceele participante îşi vor aduce machetele şi vom construi împreună ORAŞUL PĂCII.
Ne dorim prin această iniţiativă să milităm pentru pace, toleranţă, înţelegere, prietenie, să întărim coeziunea socială şi să dezvoltăm comportamente civice, active şi inovatoare.
Sursa: comunicat presa