Două femei, la spital după ce propriile locuinţe au fost cuprinse de flăcări

incendiu-casa-iarna-pompieri-1Două femei de 85, respectiv 36 de ani, din satul Smârdan (comuna Suharău) şi satul Sarafineşti (comuna Corni), au ajuns la spital după ce propriile locuinţe au fost cuprinse de flăcări.

Prima a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce a suferit un atac de panică, fiind transportată la Spitalul Municipal Dorohoi de un echipaj SMURD.

like facebookFemeia de 36 de ani a suferit arsuri uşoare la o mână şi un picior, fiind preluată de echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD şi transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Botoşani pentru continuarea investigaţiilor şi asigurarea tratamentului de specialitate.

Izbucnite într-un interval de o oră, cele două incendii au avut aceeaşi cauză, respectiv jar căzut din sobă pe materiale combustibile.

La Smârdan, flăcările au distrus acoperişul şi bunurile din două încăperi ale unei anexe gospodăreşti, iar la Sarafineşti bunurile dintr-o încăpere a locuinţei. Valoarea bunurilor distruse a fost estimată la cca. 30.000 de lei. Pentru stingerea incendiilor şi înlăturarea efectelor au intervenit, în total, 23 de pompieri militari şi voluntari cu patru autospeciale cu apă şi spumă. S-au salvat şi protejat bunuri materiale de peste 100.000 lei, potrivit unui comunicat ISU.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *