Marius Budăi: „Creșterea economică trebuie să ajungă în buzunarul fiecărui botoșănean, nu să fie doar pe hârtie”

candidat-psd-parlamentarePSD Botoșani a anunțat astăzi, că principalul obiectiv al Programului de guvernare angajat de social-democrați la nivel național și local este de a transfera creșterea economică în buzunarul cetățeanului. Programul PSD prevede, printre altele, creșterea salariului minim pe economie cu 40%, creșterea punctului de pensie cu 60%, impozit zero pe salariile și pensiile cu o valoare brută de maxim 2.000 lei/lună și impozit de doar 10% pentru ce depășește această sumă.

like facebookȚinta noastră, a PSD este să reducem numărul celor aflați în zona de sărăcie și să aducem o mare parte dintre aceștia în ceea ce numim clasa de mijloc. Ne adresăm în primul rând celor care muncesc, care își câștigă pâinea prin muncă cinstită și care în prezent sunt prost plătiți pentru ceea ce lucrează, resimțind pe bună dreptate un sentiment de discriminare în raport cu ceilalți cetățeni europeni. Fiecare botoșănean să îndrăznească să creadă în acest județ. Vom continua să facem Guvernare pentru Botoșani cum am făcut și în mandatul de prim-ministru a lui Victor Ponta.”, a declarat Marius Budăi, candidatul PSD Botoșani la Camera Deputaților.

PSD Botoșani își asumă prin programul de Guvernare ca peste 4 ani România județul Botoșani să nu mai fie tratat ca zona cu avantajul competitiv al forței de muncă ieftine cu salarii mici, ci regiunea cu avantajul unei forțe de muncă calificate și bine plătite.

Pentru pensionari încă de la 1 ianuarie 2017 vrem să le eliminăm cu totul CASS de 5,5% pe pensii. Nu putem să îi taxăm de mai multe ori pe acești oameni și să le impozităm pensiile, după ce o viață de muncă aceștia au cotizat la bugetul de stat și au contribuit cât a putut fiecare la dezvoltarea județului nostru. În privința măririlor de pensii ceea ce pot spune este că economiștii noștri care au redactat programul de guvernare au calculat că putem mări punctul de pensie până la 1 ianuarie 2018 cu 240 lei, adică cu 60%. Ponta și PSD au fost cei care au operat ultimile măriri, nu altcineva, deci ceea ce am promis, am și făcut. La fel vom face și acum dacă vom primi votul de încredere al botoșănenilor și vom prelua Guvernarea. ” a precizat Marius Budăi.

Sursa: comunicat presa

 

 

5 thoughts on “Marius Budăi: „Creșterea economică trebuie să ajungă în buzunarul fiecărui botoșănean, nu să fie doar pe hârtie”

  1. Magazionierul ne vorbeste despre cresterea economica, oare de unde stie???.cred ca l-a informat menajera…dezastru national cu asa oameni in parlament, pe Portariuc l-au fugarit, le-a fost frica de el…

  2. Pai Budai ăsta o fi fost șef (pus în functie – procurorii ar trebui sa investigheze modul în care a „promovat” concursul ) la Casa de Pensii ori ba? Ce inteligență !!! Ce stil !!! O fi și ăsta un geniu ! Cât timp o fost PSD la guvernare de ce nu au făcut toate acestea, marlane? Niște mincinoși , parveniți și impostori ai inteligentei!
    PS. Aceleași personaje sunt și la PNL PMP ALDE PRUetc

  3. nu va e rusine, exista pensionari cu 3-4 milioane
    unde ati fost pana acum
    ati jefuit tara aceasta voi PSD
    vezi jefuitorii ; Bivolaru, Nicolaiciuc, Mitrea, Sova, Contac
    sa vorbeasca altii dar nu voi
    Budai te pricepi si la economie

  4. mai curios . habar n-ai de pensii ,esti un tantalau sadea.mai citeste si tu ceva mai analfabetule.acest domn Budai este superspecialist in pensii si drepturi sociale.In toata Europa si in lume exista protective sociala mai curios prostan ce esti.Mai curios cu capul de bostan ,pana si animalele salbatice se ajuta intre ele. ai priceput mai curios tantalau ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *