Un depozit de furaje a fost distrus într-un incendiu provocat de un piroman. Pompierii au fost solicitaţi, joi dimineaţă, să intervină la incendiul izbucnit la un depozit de furaje din comuna Vorniceni. Teri echipaje s-au deplasat la faţa locului şi s-au luptat patru ore pentru a lichida flăcările.
Intervenţia a fost îngreunată pe de o parte, de furajele care întreţineau arderea, iar pe de altă parte de faptul că trebuiau protejate celelalte nutreţuri şi clădiri pentru ca focul să nu se extindă.
Flăcările au distrus 18 de tone de furaje şi clădirea unde erau depozitate. Alte 12 de tone au fost degradate din cauza fumului. Valoarea pagubelor a fost estimată la aproximativ 15.000 de lei.
„S-au protejat de foc un alt depozit de furaje, un depozit de cereale, adăpostul de animale, casa şi alte anexe, bunuri materiale în valoare de cca. 40.000 de lei. Cauza probabilă a incendiului o constituie acţiunea intenţionată”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.