La mijlocul lunii octombrie, la Cernăuți – Ucraina, s-a desfășurat Festivalul Internațional de Teatru „Aplauzele de Aur ale Bucovinei „, ediția a XI – a. Din România, singura trupă selecționată pentru a fi primită în Festival a fost cea a Teatrului „Mihai Eminescu ” din Botoșani.
Trupa botoșăneană a prezentat spectacolul „Tu ești Dumnezeul meu „, după Albert Ramsdell Gurney Jr. în regia Ludmilei Skripka.
În seara reprezentației, datorită unei publicități intensive , de mare calitate și sensibilitate, făcută de presa scrisă de limba română din Cernăuți, de Teatrul gazdă, de Asociația Culturală „Mihai Eminescu” din Cernăuți, splendida sală a Teatrului „Olga Kobîleanska” a fost arhiplină, mai bine de 700 de spectatori.
Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani i-au revenit: Diploma și Trofeul pentru” Cel mai bun spectacol”; Gina Pătrașcu Zamfirache- „Cea mai bună actriță în rol principal”; Gheorghe Frunză – „Cel mai bun actor în rol secundar”. Din distribuție au mai făcut parte Bogdan Muncaciu , Silvia Răileanu, Irina Mititelu și Răzvan Amitroaei.
În „staful artistic”, alături de regizoarea Ludmila Skripka, s-au mai aflat Natalie Tarasenko- scenografă, Victoria Bucun -coregrafă și Gheorghe Frunză -asistent regie.
Acest spectacol este o adevărată reușită teatrală și datorită profesionalismului probat de compartimentele tehnice ale teatrului, se arată într-un comunicat al Teatrului ”Mihai Eminescu” Botoșani.