Revoltă împotriva EON, după ce iluminatul public de pe strada Bucovina nu există de o săptămână. Viceprimar: EON este stat în stat

iluminatul public oprit pe Grivita- bezna in BotosaniViceprimarul municipiului Botoșani, Marian Murariu, aduce acuze grave la adresa companiei EON. El spune că pe strada Bucovina, din municipiul Botoșani, nu funcționează iluminatul public stradal de o săptămână și, deși a încercat s-au făcut nenumărate adrese atât din partea locatarilor din zonă, cât și a Direcției Edilitare din cadrul Primăriei, nu s-a primit niciun răspuns oficial, iar problema nu a fost rezolvată. Potrivit viceprimarului, nici la această dată nu există iluminat public pe strada Bucovinei, de la intersecția cu George Enescu și până la Liceul Economic.

like facebookCetățenii din zonă mi-au spus că noroc că există lumină de la reclamele luminoase, altfel ar fi fost beznă complet. Se tem de siguranța lor, se tem să iasă cu copiii seara. Copii se întorc de la școală seara și le este frică. Ei spun  că au făcut nenumărate adrese la EON, dar nu au primit niciun răspuns. Și reprezentatul Primăriei de la Direcția Edilitare ne-a spus că de sâmbăta trecută face adrese zilnice către EON, adrese de la care nu a primit niciun răspuns oficial, în schimb a primit un răspuns neoficial că iluminatul public nu este o prioritate a companiei EON. Este inadmisibil așa ceva. Este o chestiune care ține de siguranța cetățeanului”, a menționat Murariu.

Viceprimarul municipiului Botoșani susține că au mai fost astfel de probleme semnalate companiei EON, care nu au fost rezolvate.

Rețeaua fiind a lor, ne răspund în zeflemea că dacă vă interesează, nu aveți decât să vă cumpărați rețeaua și să vă descurcați singuri. Sunt și eu revoltat. Îi înțeleg foarte bine pe cetățeni, mai ales că și pe strada unde locuiesc eu (nr. Tudor Vladimirescu) s-au înregistrat situații asemănătoare. EON este stat în stat. Nu avem pârghii să-i tragem la răspundere. Mă revoltă în primul rând lipsa lor de răspuns. Nici măcar nu au bunul simț să răspundă la niște reclamații, dar mă revoltă și lipsa de activitate. Nu știu ce fac: încasează bani, dar nu fac nimic”, a adăugat viceprimarul.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *