Guvernul a aprobat o serie măsuri pentru debirocratizarea procedurii de înregistrare a nașterii, însă reprezentanții Serviciului de Stare Civilă Botoșani spun că noile reguli pun și mai mult cetățenii pe drumuri.
Ca element de noutate, înregistrarea nașterii se poate face în termen de 30 de zile de la data nașterii copilului, față de 15 zile cât era înainte, iar persoana care declară naşterea copilului nu mai trebuie să obţină o aprobare suplimentară în acest sens sau să prezinte documente care să justifice declararea naşterii peste termenul stabilit de lege. Până acum, dacă înregistrarea copilului se realiza după 15 zile de la naştere, era necesar să se prezinte o cerere scrisă, motivată, însoţită de documente care să justifice depăşirea termenului legal, iar înregistrarea naşterii se făcea numai cu aprobarea primarului.
De asemenea, în cazul în care mama nu deţine un act de identitate, din diferite motive (nu s-a eliberat, l-a pierdut sau a fost distrus), dar figurează în evidenţele de stare civilă, la solicitarea unităţii sanitare, poliţistul desemnat va face verificări specifice pentru identificarea mamei, iar documentul privind rezultatul verificărilor va sta la baza stabilirii identităţii mamei care a născut.
”Înregistrarea tardivă a nașterii după 30 zile se face în baza unui dosar, care trebuie să cuprindă toate actele necesare, o anchetă, o anchetă socială, iar termenul de rezolvare ajunge la 90 zile. Înainte, dacă se depășea anul de declarare, se făcea prin instanță. Acum tot ce trece de 30 de zile se face pe cale administrativă. Instanța a scăpat, dar avem noi, la Starea Civilă, dosare în plus de făcut. Încurcă omul, pentru că eu nu pot să-i dau în două-trei zile certificatul, trebuie făcută anchetă socială, iar dacă copilul este mai mare și nu am date certe despre el, atunci trebuie să sesizez autoritatea tutelară”, a declarat Constantin Gabor, șeful Stării Civile Botoșani.
Dacă mama nu a fost înregistrată în evidențele de stare civilă și, implicit, nu a deținut niciodată un certificat de naștere, se va întocmi un proces-verbal privind identitatea declarată de mamă, semnat de reprezentantul direcției generale de asistență socială și protecția copilului, de reprezentantul poliției și de cel al unității sanitare.
Serviciile de stare civilă vor întocmi actul de naștere al copilului cu numele de familie și prenumele declarate de mamă urmând ca, după clarificarea stării civile a mamei, să se procedeze la efectuarea unor noi mențiuni privind înregistrarea acesteia pe documentele care-l privesc pe copil. Noile prevederi au intrat în vigoare în urmă cu o lună.