Caz mai puţin obişnuit în judeţul Botoşani. Locatarii unui bloc au chemat pompierii şi cadrele medicale de la ambulanţă, după ce s-au speriat de mirosul puternic emanat după o dezinsecţie.
Cazul a fost înregistrat, miercuri dimineaţă, în oraşul Darabani, după ce o firmă specializată a stropit cu insecticid în casa scării.
Pentru că mirosul a fost foarte puternic, oamenii au cerut intervenţia autorităţile.
Trei dintre locatari au intrat în panică şi au avut nevoie de asistenţă medicală.
La faţa locului s-au deplasat două ambulanţe şi o maşină de pompieri.