FOTO! Grevă de avertisment cu întreruperea activității, la Spitalul Județean. Salariații au protestat în fața unității

greva avertisment spitalul judeteanAngajații Spitalului Județean ”Mavromati” au făcut, miercuri, grevă de avertisment cu întreruperea activității. Cadrele medicale sunt nemulțumite de inechitățile salariale apărute după aplicarea Ordonanței 20 privind  salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016. Acestea cer aceeași salarizare pentru personalul din unitățile clinice și cele neclinice, dar și calcularea sporurilor și a altor drepturi la salariul de bază actual. O altă solicitare vizează reașezarea salariilor pentru tot personalul de specialitate pe aceeași funcție și pe aceeași grilă, dar care au studii diferite precum și promovarea unei legi a salarizării specifice sectorului sanitar.

like facebookCadrele medicale acuză, de asemenea, că personalul din spital este insuficient. Lia Temciuc, liderul Sanitas Botoșani, a declarat că în Spitalul Județean se lucrează cu 40% mai puțin personal decât este necesar.

greva avertisment spitalul judeteanOamenii sunt epuizați și se lucrează la cote de avarii. Nu se poate să continuăm așa. Sunt asistenți care lucrează pentru doi-trei, sunt infirmieri care lucrează câte unul pe tură și care trebuie să ducă bolnavul la investigații, să îl schimbe. Este o muncă infernală și oamenii nu mai pot în felul acesta, O să se întâmple și la noi ceea ce s-a întâmplat la Sibiu. Dacă vrem să fim prompți și să asigurăm pacientului tot ceea ce are nevoie și la timp, trebuie să fie personal suficient”, a menționat Lia Temciuc.

Cîțiva zeci de angajați ai spitalului au ieșit și au protestat și în fața unității. Ei au purtat și fotografia asistentei de la Sibiu, care a murit de epuizare. Pentru ca bolnavii să nu aibă de suferit, la spital s-a asigurat o treime din activitate. Protestul s-a desfășurat între orele 8 și 10.

Cadrele medicale spun că dacă doleanțele lor nu vor fi rezolvate, vor declanșa greva generală pe 31 octombrie

 

2 thoughts on “FOTO! Grevă de avertisment cu întreruperea activității, la Spitalul Județean. Salariații au protestat în fața unității

  1. Cei care ati formulat acestarticol,MINTITI! Nu s-a intrerupt actvitatea din spital pentru ca la protest au fost prezenti cei care nu erau in tura de dimineata!In aceasta zi am fost externata din spital si scriu in cunostinta de cauza!Personalul lucreaza la o treime din necesar in conditii de lagar de exterminare.Ca pacient sunt ingrijorata ca nu avem medici si asistenti care sa ne asigure ingrijirea medicala!Nu se poate ca in sectia de cardiologie sa lucreze pe timp de noapte doar patru persoane(un medic,doua asistente si o infirmiera) unde permanent sunt minim 60 de pacienti,Unde mai pui ca este un frig de nedescris in saloane iar viroza nu ocoleste pe nimeni inclusiv personalul medical.Sun revoltata de modul cum este menegeriat spitalul.Infirmierele fac curatenie in saloane zilnic dupa care apare asa-zisa echipa de curatenie,intra 5 minute in baie sterg manerul de la usa si pleaca.Nu sunt suficiente carucioarele pentru transportul bolnavilor iar din cele existente multe sunt defecte.Nu am ce sa reprosez personalului medical,sunt dedicati meseriei pe care o fac iar ca pacient imi doresc ca sa li se asigure si lor conditii umane de munca,un salariu decent si nu la limita saraciei,si ei sunt oameni carora trebuie sa li se asigure timpul necesar pentru recuperare fizica si psihica.
    Domnule manager Mihai va rog sa faceti de „garda”intr-un pat din spital in frig si invelit cu un cearceaf si o patura In noaptea 18/19 octombrie nu a putut sa dorm de frig.S-a dat caldura seara de la 20 la 21,30 si apoi dimineata de la 6 la 7 .Sunt foarte multe lucruri pe care am putut sa le remarc in cele cateva zile si de aceea nu pot sa nu le multumesc tuturor celor din sectia de cardiologie condusa de doamna dr.Matei,medicilor dr.Chiorescu, dr Marandiuc si nu in ultimul rand pe ingerul meu pazitor dr.Ciobica Laura.Nu trebuie sa uit albinutele,asa le spun eu asistentelor care sunt interfata medicilor precum si infirmierilor.Tuturor le doresc sanatate si sa le spun ca am incercat sa consult DEX-ul pentru a le putea multumi.Nu am gasit cuvintele necesare.RESPECTUL MEU DIN INIMA chiar daca este mai bolnavioara.

  2. mai intai ma platesti si apoi fac performanta… nu dragilor, nu asa e normal. Va plangeti ca in privat sunt oamenii platiti bine… pai da, dar in privat mai intai performezi si apoi ceri bani…

    Mi se pare strigator la cer ca un spital care nu trateaza nici un muc macar, sa ceara drepturi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *