Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Dorin Birta, a efectuat, luni, un control inopinat în mai multe secţii alte Spitalului Judeţean „Mavromati“. El a verificat Secția Obstetrică şi Ginecologie, Secția de psihiatrie, Secția de Pediatrie și Secția Dermato-Infecțioase, urmărind ca populația din Botoșani „să beneficieze de servicii medicale la standarde optime de calitate”.
Acțiunea a venit după ce un părinte a reclamat, zilele trecute, frigul din saloane.
În urma verificării efectuat, s-a constatat că furnizarea agentului termic s-a făcut corespunzător, în saloane fiind temperaturi cuprinse între 23-25 grade Celsius.
„Este şi de datoria autorităţilor locale să monitorizeze şi să ia toate măsurile pentru asigurarea celor mai bune condiţii de organizare şi desfăşurare a activităţii în unităţile sanitare aflate în administrarea judeţului Botoşani. Am luat cunoştinţă imediat după sesizare, am avut discuţii cu managerul general, domnul Corneliu Mihai, şi sunt multe lucruri de pus la punct. Spitalul Judeţean este prioritar în acest sens. Vor mai fi astfel de vizite, până vedem că Spitalul Judeţean va funcţiona aşa cum trebuie“, a declarat Dorin Birta, vicepreşedintele Consiliului Judeţean .
Într-un comunicat al CJ se arată că prin aceste acțiuni se doreşte identificarea problemelor din sistemul de sănătate privind curăţenia, condiţiile de spitalizare (căldură, apă caldă, etc.), hrana acordată pacienţilor internaţi, numărul de paturi, medicaţia acordată, calitatea actului medical.