Începe perioada de depunere a cererilor de ajutoare la încălzire. Află condiţiile!

Beneficiarii de energie termică în regim centralizat, persoane fizice, care se încadrează în condițiile prevăzute de lege, pot depune cereri pentru acordarea ajutoarelor de încălzire în sezonul rece 2016-2017.

caloriferCererile și actele doveditoare se primesc, până la sfârșitul lunii octombrie,  la Centrul de relații cu publicul al societății Modern Calor, din strada Vârnav, nr. 9 (lângă Școala generală nr. 7).

Programul de primire a cererilor este următorul:

– luni / joi: 07.00-15.30

– vineri: 07.00-13.00

 

Acte necesare la depunerea cererilor pentru acordarea ajutoarelor de încălzire:

  1. Pentru componenţa familiei:

– actele de identitate ale solicitantului şi membrilor familiei (B.I., C.I., C.I.P.);

– certificatele de naştere ale copiilor în vârstă de până la 14 ani;

– certificatul de căsătorie sau, după caz, hotărârea de divorţ;

  • adeverinţă eliberată de către asociaţia de proprietari/locatari în care se menţionează numărul membrilor de familie, numele şi prenumele acestora;

– hotărâre definitivă de încuviinţare a adopţiei, de plasament familial al minorului;

– actul din care să rezulte calitatea de tutore sau curator.

  1. Pentru venituri:

– adeverinţă de salariat, din care să reiasă venitul net şi valoarea bonurilor de masă, prime, indemnizaţii de hrană, etc;

– talon de şomaj;

– talon de pensie, pentru toate categoriile de pensii;

– talon de indemnizaţie, pentru toate categoriile de indemnizaţii;

– adeverinţă eliberată de Casa de Pensii din care să reiasă dacă figurează cu dosar;

– certificat de încadrare în grad de handicap;

  1. Pentru locuinţă:

– contractul de vânzare – cumpărare deţinut de titular;

– contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere sau cu clauză de habitaţie;

– actul de succesiune deţinut de titular;

– contractul de închiriere deţinut de titular;

– contractul de comodat deţinut de titular;

– împuternicirea legală întocmită de proprietarul locuinţei sau de titularul contractului de închiriere, ori de reprezentantul legal al persoanei singure care nu a împlinit vârsta de 16 ani.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *