Decizie surpriză adoptată, miercuri, de conducerea centrală a Partidului Social Democrat. Liderii PSD au decis reluarea votului pentru desemnarea candidaților pentru parlamentare.
Fostul lider PSD susține că liderii centrali ai partidului au invalidat lista și au impus organizației din Botoșani să adopte lista finală de candidați în baza votului secret al Comitetului Executiv, la care trebuie să participe, cu drept de vot, și primarii și președinții de organizații locale.
„Conducerea centrala a decis reluarea votului si exprimarea acestuia intr-un mod democratic asa cum era firesc sa se întâmple de prima data. Este dreptul primarilor,a președinților organizațiilor,a membrilor CEx in general sa-si exercite votul in mod direct si secret pentru candidații care vor reprezenta județul Bt in Parlament in următorii patru ani. Multumesc tuturor celor care au inteles mesajul meu, care au susținut prin semnături demersul meu pentru ca aici nu este vorba de persoane, ci de principii”, spune Ovidiu Portariuc, principalul nemulțumit de alcătuirea listelor.
În schimb, președintele PSD, Doina Federovici, susține că reluarea votului a fost propusă de conducerea organizației județene, iar liderii centrali au fost de acord cu acest lucru.
În primă etapă, candidații PSD la parlamentare au fost votați de Biroul Permanent Județean, după care au fost validați în CEx. Acum, cei 160 de membri CEx vor trebui să își dea votul direct asupra propunerilor.
Iată cum au arătat listele după primul vot:
SENAT |
|
|
|
|
|
CAMERA DEPUTAȚILOR |
|
|
|
|
|
|
|
|
Aceeași lista o vor vota??????? Fedorovici sa își înainteze demisia.
Doinito draga, incerci sa-ti ascunzi greseala ( intentionata) cu privire la componenta listei candidatilor pentru alegerile din acest an. Acel vot din saptamina incheiata nici nu trebuia sa aiba loc. Se vede de la o posta ca
ceva a fost putred in toata afacerea pusa la cale, probabil, de mai mult timp.
Daca mai ,comitia” o greseluta rusinoasa si in urmatoarea perioada, s-ar putea sa sansele dumitale la alegeri sa scada vertiginos. Sa nu crezi ca alegatorii vor vota ca pina acum – adica din ordinul partidului sau la indemnul primarilor. S-ar putea sa avem surprize foarte mari in judetul Botosani.