14 tineri din Botoșani, printre care și o fată, admiși la instituții de învățământ militar ale Jandarmeriei Române

defilare jandarmi botosani1Din cei 69 de tineri botoșăneni care și-au depus dosarele de candidat pentru admiterea la Școala de Subofițeri Jandarmi ,,Petru Rareș” din municipiul Fălticeni, 14 au promovat examenele de admitere la această instituție de învățământ militar, în urma examenelor susținute în perioada 03 – 12 septembrie.

Candidaților le-au fost verificate aptitudinile fizice (proba de alergare de viteză; aruncarea mingii medicinale; alergare de rezistență) și cunoștințele la limba română și limba străină.

like facebookTinerii botoșăneni, o fată și treisprezece băieți,  care s-au prezentat la școala militară din Fălticeni în data de 30 septembrie, vor urma cursurile acesteia în următorii doi ani, îmbinând însușirea cunoștințelor teoretice cu practica în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani.

La terminarea școlii, în funcție de notele obținute la examenele de absolvire, vor fi repartizați în inspectoratele de jandarmi județene din toată țara, unde timp de șase luni vor fi tutelați de jandarmi cu experiență.

La Academia de Poliție ,,Alexandru Ioan Cuza” București – facultatea de jandarmi, a fost admis un candidat botoșănean, din cei treisprezece tineri care au dorit să urmeze această carieră, potrivit unui comunicat al IJJ Botoșani.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *