Unul dintre cele mai importante obiective turistice din nordul Moldovei, atribuit memoriei poetului Mihai Eminescu, este pe cale de dispariţie. Lacul cu nuferi de la Ipoteşti, considerat monument al naturii, aproape a secat din cauza secetei. Speciile de nuferi existente la Ipoteşti se usucă din cauza lipsei de umiditate, scrie ziarul Adevarul.
Lacul cu nuferi de la Ipoteşti, un monument al naturii, prezentat publicului larg drept sursă de inspiraţie poetică pentru Mihai Eminescu, aproape a secat. Luciul de apă se află în pădurea Baisa, la 7 kilometri de municipiul Botoşani, aproape de casa în care poetul naţional şi-a petrecut copilăria. Este considerat unul dintre cele mai importante obiective turistice din România, legat de numele lui Mihai Eminescu.
”Lacul cu nuferi de la Ipoteşti face parte din patrimoniul naţional, din cel mai important complex închinat memoriei poetului. Anual vin vizitatori la acest lac şi din ţară, şi din străinătate. Este un obiectiv turistic foarte important„, spune Costică Macaleţi, preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani.
Lacul lui Eminescu distrus de secetă
Lacul cu nuferi considerat drept sursă de inspiraţie poetică pentru Mihai Eminescu, face parte dintr-un complex numit Memorialul Ipoteşti, dedicat memoriei poetului. Conducerea instituţiei a observat că în luna septembrie, lacul aproape a secat. Cei care îngrijesc luciul de apă spun că de vină este seceta care a bântuit în ultimii trei ani judeţul. Temperaturile ridicate din această vară dar şi precipitaţiile reduse au transformat lacul lui Eminescu, într-o veritabilă mlaştină.
„De anul trecut, nivelul apei a scăzut circa, un metru, un metru jumătate. Seceta accentuată de anul acesta a pus capac. Dacă nu o să fie ploi în cursul acestui an, este un adevărat dezastru. Se nămoleşte pe zi ce trece. Dacă nu plouă cât de curând, lacul dispare.„, spune Miluţă Jijie, directorul Memorialului Ipoteşti. Lacul, aflat în pădurea de la Baisa, era alimentat de izvoare subterane dar şi ploi. Din cauza secetei, izvoarele au secat, iar luciul de apă a fost năpădit de vegetaţie şi nămol.
Dezastru ecologic la Ipoteşti
La Ipoteşti se conturează un adevărat dezastru ecologic. Şi asta fiindcă pe lac trăiesc numeroase specii de nuferi. În special nufărul alb şi nufărul galben, care sunt specii monument al naturii. De altfel renumele lacului, dincolo de apartenenţa la creaţia eminesciană, se datorează în special populaţiilor de nuferi, ce creează o feerie aparte, mai ales la apusul soarelui. Din cauza secetei şi a lacului care seacă, nuferii sunt la un pas de dispariţie. O parte a acestora s-au uscat, iar restul stau cu rădăcinile ieşite din nămol.
”Nivelul apei este scăzut şi nuferii au de suferit. Nufărul galben şi nufărul alb sunt specii protejate şi declarate monumente ale naturii. Dacă ne vom confrunta cu o toamnă ploioasă şi nivelul apei va creşte, vegetaţia este posibil să se revigoreze. Dacă nu, aceşti nuferi vor dispărea„, spune Roxana Davidoiu. Pentru angajaţii de la Memorialul Ipoteşti, se prefigurează însă un dezastru ecologic.
” Rădăcinile nuferilor sunt la suprafaţă, fapt care dăunează. Suntem foarte aproape de o catastrofă ecologică”, spune Miluţă Jijie.
Lac atribuit creaţiei eminesciene
Lacul cu nuferi de la Ipoteşti a fost amenajat, spune Costică Macaleţi, care a fost şi inginer şef la OGA în perioada comunistă, în anul 1989 cu ocazia centenarului Eminescu. Fostul inginer, actualmente preşedinte al Consiliul Judeţean, povestea că în pădure, pe locul actualului lac, era un ochi de apă, probabil o rămăşiţă a unui alt lac secat. Cert este că la ordinul ideologului de partid, inginerul şef a realizat acest lac în memoria poetului.
” Mi-a spus că vine centenarul şi trebuie să avem ceva ce nu a mai văzut lumea. Mi-a arătat o poezie şi mi-a spus: ”Vezi ce scrie aici ? Lacul codrilor albastru. Trebuie să facem lacul ăsta al lui Eminescu în pădure la Ipoteşti.” Era o ştioalnă acolo, un fel de mlaştină şi mi-a spus că am la dispoziţie un an să o fac lac în toată regula. Zis şi făcut, ordinele nu se discutau atunci”, spune Costică Macaleţi. Cu toate acestea părerile sunt împărţite. Există oameni de cultură care susţin în continuare că lacul este acelaşi din anii tinereţii lui Eminescu şi l-a inspirat în scrierea unor poezii, precum ”Lacul”. Cert este însă că lacul cu nuferi de la Ipoteşti, este un monument al naturii şi prezentat opiniei publice drept lacul lui Eminescu, o sursă de inspiraţie a poetului. Mai mult decât s-au făcut anul acesta şi lucrări de reabilitare a acestui obiectiv.
Sursa: Adevarul
Acolo au spus comunistul Lazar Baciucu,secretar cu propaganda comunista pentru ca erau alei construite deja si retea electrica si in balta nu era nici un nufar.Lacul lui Eminescu care l-a inspirat este cu totul altul ,la Ipotesi ,aproape de casa lui Eminovici,nu la Catamarasti Vale.Ascultati ce spun Eminescologi care au stabilit din documentele vremii ,nu ce a spus comunistul Baciucu si sotia lui care era profesoara de romana siau dat ordinul lui Macalet.Nu mai mistificati adevarul