Peste 70 de poliţişti, folosind 26 de autospeciale, au desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute, activităţi suplimentare pentru siguranţa cetăţenilor, prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi liniştii publice.
În intervale orare din zilele de 30 septembrie- 2 octombrie, au fost organizate şi desfăşurate, suplimentar faţă de activităţile curente, acţiuni pe linia combaterii activităților comerciale ilicite, a faptelor cu violenţă, precum şi pentru consolidarea disciplinei rutiere.
Poliţiştii au efectuat 344 de verificări/controale în medii de interes, precum şi 7 acţiuni de tip filtru.
Astfel, au fost constatate 11 infracţiuni, între care 8 de natură economico-financiară, una la regimul rutier şi două de altă natură.
De asemenea, 240 de persoane au fost sancţionate contravenţional, pentru abateri de la normele rutiere (220), Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice (16) sau Legea nr.12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva actelor ilicite de comerţ (4).
Cuantumul total al amenzilor aplicate însumează 40.300 lei.
Poliţiştii rutieri au reţinut 5 permise de conducere şi au retras 3 certificate de înmatriculare.