Trei oameni de afaceri şi o societate comercială din Botoșani au fost trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Suceava după ce au fraudat un proiect cu fonduri europene.
Potrivit anchetatorilor, Ioan Surdoaei, administrator al societății comerciale Forest Marian SRL, a accesat un proiect cu fonduri nerambursabile, însă a prezentat documente false pentru a maximiza bugetul proiectului. Prejudiciul se ridică la 1.077.205 de lei.
Concret, pentru a mări cheltuielile aferente achiziţiei de utilaje, omul de afaceri a ataşat la cererea de finanţare ofertele unor societăţi al căror obiect concret de activitate nu avea nimic în comun cu efectuarea de acte de comerţ cu utilaje specifice dotării unei exploataţii forestiere. Practic, au fost ataşate nişte înscrisuri conţinând sumar caracteristicile tehnice de bază ale utilajelor necesare, fără menţionarea elementelor concrete care să permită identificarea acestora în plajele de categorii şi preţuri folosite de furnizorii şi distribuitorii autorizaţi.
Ulterior, în urma organizării procedurilor de achiziţie a bunurilor necesare implementării proiectului, a fost desemnată ca şi câştigătoare societatea administrată de Petrică Uliciuc care a livrat doar scriptic utilajele respective.
În realitate, acestea fuseseră achiziţionate în mod direct de la furnizor de către beneficiarul proiectului, adică societatea Forest Marian SRL.
„De precizat este faptul că, pentru mărirea cheltuielilor eligibile şi implicit a contribuţiei din fonduri europene nerambursabile, în circuitul comercial dintre furnizorii iniţiali și beneficiar au fost introduse firmele administrate de inculpații Lupașcu Cornel și Uliciuc Petrică în scopul strict de a maximiza preţul utilajelor la nivelul menţionat în cuprinsul bugetului din conţinutul cererii de finanţare.Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 1.077.205lei sumă la care vor fi adăugate dobânzi şi penalităţi calculate până la data plăţii efective, conform Codului de procedură fiscală„, se arată într-un document al DNA.