Reprezentanții Consiliului Județean vin cu promisiuni și spun că peste o săptămână vor începe lucrările pe o porțiune din drumul Botoșani-Nicșeni. Vicepreședintele Consiliului Județean, Dorin Birta, spune că pe porțiunea dintre Cișmea și intersecția cu drumul de la Costești să va turna covor asfaltic în două straturi, urmând ca din acea zonă și până la Nicșeni să se meargă pe plombare.
”Acum trebuie să terminăm lucrările începute pe tronsonul Dorohoi-Havârna cât și tronsonul Răuseni-Albești-Trușești. Echipa care va termina prima va intra pe zona Botoșani-Nicșeni. Avem în plan ca porțiunea dintre Cișmea și intersecția cu drumul de la Costești să punem covor asfaltic în două straturi, iar din acea zonă să mergem cu plombe la rece și la cald cât timpul ne va permite”, a spus Birta.
cand se va termina tronsonul Flamanzi Plugari? este rusinos ca nici pana acum nu este finalizat 100% drumul respectiv. mergi foarte bine pe asfalt si dintr-o data te nimeresti pe drum cu piatra si gropi!!!