Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani au dispus, vineri, trimiterea în judecată a unui tânăr de 21 de ani la doar o zi după moartea acestuia.
Este vorba de Constantin Romică Loghin, care a murit în noaptea de miercuri spre joi după ce s-a dat de mai multe ori cu maşina peste cap.
Tânărul din satul Berza- comuna Santa Mare era cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de „tentativă de omor”. El a fost acuzat că pe 24 august 2014 l-a lovit cu furca peste cap pe consăteanul său Gheorghe Martiniuc, cauzându-i o fractură incompletă parietal stânga, traumatism cranian şi facial cu plăgi contuze parietal stânga şi facial, necesitând 28-30 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Citeşte şi
Citeşte şi: | Accident grav! Un mort și un rănit după răsturnarea unei mașini |