Pompieri şi angajaţi de la Serviciului Judeţean de Ambulanţă au intervenit, joi, la Judecătoria Botoşani în cadrul unei exerciţiu ce simula efectele unui cutrem şi ale unui incendiu izbucnit la centrala instituţiei. Personalul şi justiţiabilii au fost evacuaţi din clădire, iar pompierii au intervenit cu ajutorul mai multor auspeciale. Un astfel de exerciţiu s-a desfăşurat şi la Liceul Tehnologic Alexandru Vlahuţă din Şendriceni.
În premieră, pentru coordonarea şi concentrarea resurselor avute la dispoziţie în zonele unde s-au produs situaţiile de urgenţă s-a utilizat tehnologia UAV (Unmanned Air Vehicle), pusă la dispoziţie de un producător naţional, cu sprijinul Direcţiei Generale de Logistică din cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi a Asociaţiei Române de Aeromodelism. Totodată, se va folosi şi un sistem „aripă fixă” (avion fără pilot) pentru îndeplinirea misiunilor specifice.
Exerciţiul a urmărit testarea capabilităţilor de intervenţie şi de răspuns a forţelor implicate, precum şi viabilitatea procedurilor şi planurilor de cooperare comune ale structurilor cu atribuţii în managementul tipurilor de risc. Totodată, în cadrul simulărilor a fost verificat modul de punere în aplicare a Planului Roşu de Intervenţie Judeţean.